Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria va fi din nou cuprinsă de spiritul Tour de France

Foto: Facebook/letapebulgaria

Pentru al doilea an consecutiv, Bulgaria va găzdui evenimentul L'Etape by Tour de France, care va avea loc în zona Velingrad, în munții Rodopii de Vest. Participanții vor parcurge două distanțe, 102 și 57 de kilometri, care vor include o urcare dificilă, în urma cărora se va desemna Regele muntelui. Acesta este programul cursei pentru 28 iulie. 

Cu o zi înainte, pe 27 iulie, vor avea loc activități de încălzire cu două starturi în afara competiției - o cursă pentru familii și o cursă pentru copii.

De asemenea, în Velingrad va fi amenajat un sat în stilul Tour de France, pentru ca spiritul celei mai mari curse de ciclism să se simtă în Bulgaria.

Până în prezent au fost primite 650 de înscrieri, cu 20% mai multe decât la ediția de anul trecut. Înscrieri vor fi acceptate și în ziua primirii numerelor de start, au declarat organizatorii.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După 21 de ani, o bulgăroaică se clasează între primele 3 sportive din biatlon

Milena Todorova a obținut cel mai mare succes al biatlonului feminin bulgăresc din ultimele două decenii, după ce a terminat pe locul 3 în sprintul de 7,5 km la Cupa Mondială de la Oberhof, în Germania. Atleta de 26 de ani din Troian, care a revenit la..

publicat în 10.01.2025 la 11:30

Albert Popov obține prima sa victorie la slalom în Cupa Mondială

Albert Popov a triumfat în slalomul din Madonna di Campiglio, Italia. Cel mai bun schior bulgar a obținut prima victorie din carieră în Cupa Mondială după o a doua manșă de excepție. El a ocupat locul 8 după prima manșă, dar în a doua manșă a fost cel..

publicat în 09.01.2025 la 14:00

Schiorul bulgar Albert Popov a obținut prima sa victorie în slalomul mondial

Albert Popov a triumfat în slalomul din Madonna di Campiglio, Italia.   Cel mai bun schior bulgar a obținut prima victorie din carieră în Cupa Mondială după o a doua manșă remarcabilă.  El era pe locul 8 după prima manșă, dar în manșa a doua a..

publicat în 09.01.2025 la 09:30