32 de bulgariști de pe trei continente iau parte la seminarul de trei săptămâni despre limba și cultura bulgară, care a început astăzi la Universitatea din Veliko Târnovo. Potrivit corespondentului BNR în vechea capitală medievală a Bulgariei, participanții la cea de-a 47-a ediție a seminarului, care își propune să promoveze studiile bulgare în străinătate, sunt în număr de 88. Printre ei se numără studenți și postuniversitari, precum și profesori universitari, învățători, traducători.
Există, de asemenea, un acordeonist, un polițist, un compozitor și oficiali guvernamentali. Ceea ce îi unește este dragostea lor pentru limba și cultura, istoria, muzica și oamenii noștri. Cu toții sunt impresionați de gastronomia bulgară, dar au și propriile opinii despre politică și dezvoltarea economiei țării noastre.
Pe lângă cursurile de limbă, seminarul are cursuri de istorie și cultură bulgară, prelegeri despre folclor, cinematografie bulgară contemporană și mitologie bulgară.
22 de coruri din Bulgaria, Serbia și Angola vor participa la ediția din acest an a Festivalului coral internațional „Sunetele Mării Negre", care va avea loc în Balcic, în perioada 12-16 iunie. Pe lângă cele patru seri de festival, pe durata..
Burgas este gazda primului Festival Internațional de Literatură de la Marea Neagră. De astăzi și până pe 9 iunie vor avea loc lecturi și întâlniri profesionale cu participarea a peste 50 de scriitori, traducători, editori, agenți literari din Turcia,..
Dă viață păpușilor din lemn, dar ele sunt cele care, pline de energia creatorului lor, încep să-i controleze destinul cu sfori invizibile, ca într-un teatru de păpuși adevărat. Și toți împreună creează o atmosferă magică în care poezia, filosofia și..
De astăzi până pe 20 iulie, la poalele muntelui Vitoșa va avea loc Festivalul internațional de folclor. Interpreți din Bolivia, India, Italia, Albania,..