Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul, sceptic cu privire la propunerea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată de a amâna mandatul cu trei luni

Foto: Ani Petrova

Forțele politice din Parlament au reacționat cu o puternică doză de scepticism la excentrica propunere a partidului Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB)‌ că președintele Bulgariei, Rumen Radev, să amâne cu trei luni predarea celui de-al doilea mandat exploratoriu.

GERB-SDS a declarat că este gata să răspundă invitației PP-DB pentru discuții privind declarația anticorupție, dar a subliniat că nu va sprijini nici al doilea, nici al treilea mandat. Potrivit GERB-SDS, amânarea de trei luni solicitată de PP-DB este o pierdere de timp.

Denița Saceva

"Cea mai onestă cale ar fi să mergem din nou la urne", a subliniat Denița Saceva de la GERB.

"Traducere din GERB-erian: retorică goală - DA; lupta împotriva corupției - NU", a comentat co-liderul PP Kiril Petkov în "X".

Partidul Renaștere a declarat că va sprijini PP-DB, dar numai dacă aceștia vor fi de acord cu propunerea Renaștere de organizare a cinci referendumuri - privind păstrarea levului bulgar (și neadoptarea monedei euro - n.r.), dacă Bulgaria ar trebui să renunțe la statutul de membru NATO, privind acordul de cooperare în domeniul apărării cu SUA, privind suspendarea ajutorului militar acordat Ucrainei și privind ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Kiril Petkov (stânga)‌ și Nikolay Denkov de la Continuăm Schimbarea

Deputații Măreție nu vor sprijini declarația PP-DB sau cabinetul propus, a declarat liderul partidului, Albena Pekova.

Deputații din fracțiunea Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), loială lui Delian Peevski, care a fost sancționat pentru corupție în temeiul Legii Magnitsky, s-au opus amânării cu trei luni a predării celui de-al doilea mandat. Potrivit acestora, nu există nicio șansă pentru un guvern după respingerea unui cabinet cu primul mandat. Pe de altă parte, loialii liderului onorific al DPS, Ahmed Dogan, au declarat că vor negocia cu PP-DB.

BSP a declarat că este gata de dialog, dar "fără condiții prealabile".




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Deputații bulgari au eșuat în a șasea încercare de a alege președintele Parlamentului

Deputații bulgari s-au reunit astăzi în plen pentru a șasea încercare de a alege un președinte, care s-a dovedit din nou fără succes Candidații Natalia Kiselova de la BSP-Stânga Unită, Petar Petrov de la partidul Renaștere, Raya Nazaryan de la GERB și..

publicat în 27.11.2024 la 19:30

Ambasadorii UE au ajuns la un acord privind intrarea Bulgariei în Schengen pe cale terestră

Ambasadorii statelor membre ale UE au ajuns la un acord preliminar cu privire la proiectul de decizie de eliminare a controalelor la frontierele interne terestre pentru Bulgaria și România. Acest lucru este planificat să se întâmple la 1 ianuarie 2025...

publicat în 27.11.2024 la 18:45

Deputații se reunesc pentru a șasea încercare de a alege un președinte

La exact o lună de la alegerile parlamentare din 27 octombrie, prima sesiune a celei de-a 51-a Adunări Naționale, care a început pe 11 noiembrie, continuă astăzi. Deputații vor face o a șasea încercare de a alege un președinte. În cea de-a cincea..

publicat în 27.11.2024 la 10:30