Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Victimele incendiilor pot fi cazate în hoteluri

Dimitar Glavcev
Foto: BGNES

După zile grele de luptă împotriva incendiilor, situația din țară este sub control. Nu există niciun pericol de propagare a incendiului de pe teritoriul grecesc din apropierea graniței dintre Bulgaria și Grecia, s-a comunicat

Persoanele ale căror case au fost afectate de incendii primesc locuințe temporare care îndeplinesc toate cerințele, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev. Potrivit acestuia, urmează să fie luat în considerare un program pentru cazarea lor în hoteluri. „Pregătim un program de cazare, deoarece s-au făcut comparații între refugiații ucraineni cazați în hoteluri și victimele dezastrului - în rulote”, a spus Glavcev. „Va exista posibilitatea ca victimele să trăiască în condițiile în care trăiesc refugiații ucraineni, dacă aceasta este o măsură a bunăstării”, a spus Glavcev și a explicat că spune acest lucru cu sarcasm, deoarece refugiații ucraineni se află în Bulgaria din cauza războiului.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Foto: Ministerul Sănătății și Protecției Sociale

Bulgaria primește a doua ambulanță aeriană

Al doilea elicopter care va furniza servicii medicale de urgență pe calea aerului a aterizat în Bulgaria în această după-amiază, a anunțat Ministerul Sănătății. Acesta va fi utilizat la baza regională HEMS din orașul Sliven. Cele opt echipe medicale..

publicat în 28.02.2025 la 19:15

Vreme înnorată și ploioasă în prima zi a lunii martie

Sâmbătă va fi mai mult noros cu ploi slabe, care în unele locuri din regiunile nordice ale Bulgariei vor fi amestecate cu zăpadă. Aproape că nu vor fi precipitații în sud-estul Bulgariei. În orele dimineții în multe locuri din câmpiile și zonele joase va..

publicat în 28.02.2025 la 17:45

Bulgaria se alătură inițiativelor care marchează Ziua Mondială a Bolilor Rare

În sprijinul persoanelor cu boli rare, baloane în diferite culori au zburat deasupra Sofiei la prânz, a raportat BTA. Baloanele au fost lansate în curtea Spitalului Alexandrovska, unde specialiști din domeniul medical, pacienți și rude ale acestora s-au..

publicat în 28.02.2025 la 14:45