Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Evoluțiile din Balcani

Foto: cnn.com

Minoritatea turcă din Tracia de Vest este o prioritate pentru Ankara, afirmă președintele turc


Problemele minorității turce din Tracia de Vest sunt o prioritate pentru Turcia în dialogul său cu Grecia. Ankara va continua să aibă grijă de „compatrioții săi” de acolo, precum și de „drepturile uzurpate” ale ciprioților turci, a declarat președintele turc Recep Erdogan, citat de agenția bulgară de presă BTA. El a declarat că Ankara folosește „dialogul în curs de dezvoltare” cu Grecia în contextul „protejării drepturilor minorității turce din Tracia de Vest”. În regiunea grecească Tracia de Vest (în partea de nord-est a țării, aproape de granița cu Turcia) trăiește o minoritate considerabilă, stabilită cu mult timp în urmă, pe care Turcia o definește ca fiind turcă, iar Grecia - ca fiind musulmană, în conformitate cu Tratatul de pace de la Lausanne, în care minoritățile sunt definite nu în funcție de etnie, ci de religie. Drepturile civile și dreptul la educație ale acestei minorități sunt adesea criticate de Turcia la adresa Greciei, în timp ce Grecia neagă ferm orice încălcare a drepturilor musulmanilor și reacționează dur atunci când aceștia sunt descriși ca turci.

România, cu ambiția de a deveni un centru energetic regional


România are potențialul de a deveni un important centru energetic regional, iar investițiile americane în acest sector vor contribui la atingerea acestui obiectiv, a declarat premierul României, Marcel Ciolacu, după o întrevedere cu secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, care se află la București pentru a participa la reuniunea ministerială a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei și Climei (P-TECC), relatează agenția bulgară de presă BTA. Marcel Ciolacu a pus accentul pe cooperarea României cu SUA într-un proiect pentru construirea a încă două reactoare la Centrala Nucleară de la Cernavodă, care are în prezent două reactoare canadiene CANDU funcționale, și pentru investiția în reactoare mici pentru Termocentrala Doicești. Datorită parteneriatului dintre compania românească Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară de la Cernavodă, și companiile americane NuScale și Fluor, fosta centrală pe cărbune de la Doicești este transformată într-o centrală nucleară modernă, România jucând rolul de „pionier în acest domeniu”.

În decurs de 10 ani, salariul mediu în Serbia a crescut de la 330 euro la 855 euro


Salariul mediu lunar în Serbia a crescut până la echivalentul a 855 euro, potrivit datelor din luna mai. În urmă cu doar 10 ani, acesta era de 330 euro. Acest lucru a fost anunțat pe rețelele de socializare de președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, care a precizat că aceste date indică faptul că țara se află pe un drum bun. Salariul mediu în Belgrad este de 1 075 euro, în Novi Sad - 982 euro, în Nis - 813 euro. Obiectivul pe care și-l propune Belgradul este un salariu mediu în Serbia de 1400 euro până în 2027.

Comisia Europeană acordă Greciei 80 de milioane de euro pentru un internet mai rapid


Comisia Europeană acordă Greciei 80 de milioane de euro pentru internet mai rapid. Banii sunt acordați sub formă de vouchere pentru internet de mare viteză pentru persoane fizice și pentru IMM-uri, transmite corespondentul BNR în Grecia, Katya Peeva. Un studiu care include 38 de țări plasează Grecia pe locu 29 în ceea ce privește viteza internetului. Datele mai arată că grecii trebuie să muncească de 6 ori mai mult decât bulgarii pentru a-și putea permite un gigabyte pentru telefonul mobil. Viteza conexiunii la internet fix în Grecia este la jumătate față de cea din Bulgaria, iar cea a internetului mobil - cu 36% mai mică. Prețurile internetului fix sunt, de asemenea, prea mari în comparație cu veniturile populației. Voucherele europene vor acoperi doar jumătate din costul accesului la internet de mare viteză.

Croația dorește ca golful Marea Karin să fie recunoscut drept cea mai mică mare din lume


Croația dorește ca Marea Karin, situată în apropierea granițelor sale, să fie recunoscută drept cea mai mică mare din lume și își depune candidatura la Cartea Recordurilor Guinness. Marea Karin acoperă o suprafață de aproximativ 6 km². Chiar dacă este, în termeni practici, un golf, este situată la 30 kms. est de orașul de coastă Zadar, localnicii o numesc mare, relatează serviciul public de televiziune BNT, precizând că mai multe golfuri adânci de-a lungul coastei croate a Mării Adriatice au fost mult timp numite mări - Marea Novigrad, Marea Vir, Marea Murter. Dacă va fi recunoscută de Guinness Book of Records, acest lucru i-ar oferi protecție și ar promova turismul. Marea Marmara din Turcia este în prezent cea mai mică mare recunoscută din lume.

Compilat de Miglena Ivanova

Fotografii: cnn.com, ceenergynews.com, blic.rs, unsplash, TZ Obrovac




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Parlamentul încearcă pentru a patra oară să aleagă un președinte

Deputații celei de-a 51-a Adunări Naționale își continuă astăzi prima ședință, deschisă pe 11 noiembrie. Ei se vor reuni pentru a încerca pentru a patra oară să aleagă un președinte. GERB-SDS a reiterat că nu își va retrage candidatul, Raya Nazarian...

publicat în 20.11.2024 la 10:00

Boiko Borisov acceptă cererea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată de instituire a unui cordon sanitar în jurul partidului lui Delian Peevski

Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în marja Adunării Naționale că se așteaptă ca săptămâna viitoare să fie ales un președinte al Parlamentului. „Am semnat principalele lor cereri și le-am trimis”, a comentat el cererea formațiunii Continuăm..

publicat în 15.11.2024 la 16:15

Atanas Zapryanov: Primele opt avioane F-16 sosesc în 2025

Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..

publicat în 15.11.2024 la 11:30