Eforturile de stingere a incendiilor la frontiera greco-bulgară continuă. Două avioane trimise din Franța în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE se vor alătura eforturilor în următoarele două zile, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev, mulțumindu-le în continuare pompierilor pentru munca depusă în ultimele două săptămâni. Incendiul a pătruns 50 de metri pe teritoriul Bulgariei și s-a extins în zone inaccesibile. Pompierii bulgari și greci controlează frontul de incendiu de ambele părți ale frontierei, a declarat ministrul de interne interimar Kalin Stoyanov.
Eforturile de stingere a incendiului sunt îngreunate de faptul că există un vechi câmp minat pe ambele părți ale frontierei. "Ceea ce trebuie făcut este ca cele două țări să se așeze și să decidă când acest câmp minat, despre care toată lumea știe, va fi curățat odată pentru totdeauna. Eu unul nu pot să înțeleg de ce nu s-au luat măsuri până acum pentru a-l curăța", a declarat ministrul de interne, citat de corespondentul BNR la Blagoevgrad, Keti Trenceva
Miercuri, cele mai scăzute temperaturi vor fi cuprinse între minus 8°C și minus 3°C, pentru Sofia în jur de minus 7°C. În cursul zilei, ninsorile în regiunile nord-estice vor începe să se oprească, dar în sud-estul Bulgariei va mai ninge în multe locuri...
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a convocat astăzi o reuniune a Consiliului consultativ pentru securitate națională, dedicată riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale generate de răspândirea substanțelor narcotice și toxice în..
Lucrăm cu Institutul INSAIT din Sofia. Dacă ne aprobă proiectul, în 2026 vom construi o fabrică de inteligență artificială, a declarat pentru Radioul Național Bulgar Petar Statev de la Consiliul de Supraveghere al Sofia Tech Park. Supercomputerul..
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria..
Situația libertății în lume se deteriorează, iar autoritarismul este în creștere, potrivit clasamentului anual al organizației neguvernamentale „Freedom..
Un protest împotriva adoptării monedei euro are loc între clădirile Parlamentului bulgar și Banca Națională a Bulgariei, în centrul Sofiei. ”Leul este un..