Un program de cincisprezece ore de muzică autentică din munții Rodopi va răsuna pe pajiștile din Ilinden cu ocazia festivalului tradițional din satul Gela, începând de astăzi și până duminică. Cântatul la cimpoi, aleea meșteșugarilor și concursul pentru cea mai lungă interpretare la instrument tradițional din Munții Rodopi, sunt așteptate să atragă mii de vizitatori.
În prima seară, vor concerta artista l Vanya Vakova și orchestra "Evridika". Sâmbătă, zeci de cimpoieri din întreaga țară se vor întrece, iar cei doi câștigători vor încerca să stabilească un record Guinness Book pentru cea mai lungă interpretare.
Festivalul se va încheia cu un concert al diferitelor formații și cu lecții gratuite de cimpoi.
De asemenea, va avea loc o întâlnire a sute de descendenți ai familiilor locale, precum și o prezentare a delicateselor din bucătăria din Rodopi și a alimentelor ecologic curate din fermele de familie.
La început a fost... băltoaca – fără nicio provocare sau joc de cuvinte cu Biblia. Pentru că chiar și cea mai „primitivă” creație poate uneori aprinde scânteia divină. Mariangela Anastasova pictează literalmente cu „bălciori de apă”, de aceea a ales un..
Opera și Baletul din Sofia va prezenta în această seară, în fața publicului turc, spectacolul Elektra de Richard Strauss, inspirat din mitologia greacă antică. Evenimentul are loc în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de..
Scriitoarea și poeta bulgară Kapka Kasabova, tradusă și în România, este invitată la „Festivalul Complexității”, care are loc pe 29 și 30 mai în orașul Nova Gorica. Anul acesta, Nova Gorica și orașul italian vecin Gorizia dețin împreună titlul de prima..
Turiștii care vizitează Castelul Reginei Maria din Balcic vor putea cumpăra bilete dintr-un singur loc, începând chiar din acest sezon, anunță Ministerul..
Biliana Furnagieva se plimbă pe câmpurile verzi, bucurându-se de briza răcoroasă și de cântecul păsărilor. Și, așa cum facem în copilărie, ea culege..
Melomanii din Palma de Mallorca vor avea ocazia, în această seară, să se bucure de interpretările virtuosului violonist bulgar Vasko Vassilev și ale..