Orașul bulgar Kazanlâk, situat în Valea Trandafirilor, a fost ales să găzduiască în 2025 un Concurs Internațional de Lutieri Contemporani pentru vioară, violă, violoncel și chitară. Forumul va avea loc în timpul popularului Festival al Trandafirilor, a anunțat pe Facebook de municipalitatea Kazanlâk.
Prestigiosul eveniment care poartă numele virtuozului mondial în fabricarea instrumentelor cu coarde - Antonio Stradivari, a fost organizat timp de 90 de ani, în principal în orașul natal al lui Stradivari, Cremona, Italia. Organizatorul concursului, la care vor participa lutieri din întreaga lume, cu instrumente unice realizate special pentru această ocazie, este președintele Asociației Naționale a Lutierilor Italieni, Gualtiero Nicolini.
Atunci în Kazanlak va ajunge o vioară extrem de valoroasă, fabricată în Cremona în 1730 de celebrul lutier Antonio Stradivari. Locuitorii și oaspeții vor avea ocazia să-i audă „vocea”, care o deosebește de toate celelalte instrumente, și să vadă precizia aproape perfectă a manoperei sale.
Persoanele cu dizabilități mintale vor împărtăși perspectiva lor unică asupra patrimoniului arhitectural al Sofiei în expoziția fotografică „Povești arhitecturale din vechea Sofia”. Aceasta va fi vernisată la 1 noiembrie în Spațiul Cultural al Sălii..
Plovdiv Jazz Fest sărbătorește anul acesta a zecea aniversare cu un program, care la fel ca-n vara trecută, și acum în toamnă, include unele dintre cele mai mari nume din lumea jazzului. Ediția de toamnă va cuceri al doilea oraș ca mărime din..
Tur ghidat gratuit al Rezervației arheologice Abritus, organizat de Muzeul Regional de Istorie din Razgrad pe 30 octombrie cu ocazia închiderii sezonului turistic. Pe tot parcursul zilei, cei care doresc să exploreze vechiul Abritus vor fi însoțiți și..
Marii câștigători ai celei de-a 28-a ediții a Festivalului Ritonul de Aur, al cinematografiei documentare și de animație bulgare sunt filmul de animație "..