Turcia solicită să adere la BRICS
Turcia a solicitat să devină membru cu drepturi depline al BRICS, iar aderarea sa va fi discutată la summitul organizației care va avea loc în Rusia în luna octombrie, relatează presa bulgară. Dacă va fi acceptată, Turcia va fi prima țară NATO și candidat la aderarea la UE care va intra în grup, care include în prezent 10 țări, inclusiv Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și Emiratele Arabe Unite, notează publicațiile. Știrea a fost confirmată și de Yury Ushakov, un consilier al președintelui rus Putin.
„Turcia încearcă să-și sporească influența globală și să creeze noi legături dincolo de aliații săi occidentali tradiționali. Pivotul diplomatic al țării reflectă aspirațiile sale de a dezvolta legături cu toate țările într-o lume multipolară, îndeplinindu-și în același timp obligațiile de membru-cheie al NATO”, notează agenția Bloomberg. Purtătorul de cuvânt al UE, Peter Stano, a comentat că, în ciuda acestui fapt, Ankara rămâne un candidat pentru statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și un membru loial al NATO.
Europa Liberă subliniază că negocierile vecinului nostru pentru aderarea la UE durează de aproape 20 de ani.
Albania îl eliberează din închisoare pe eurodeputatul grec Freddy Belleri
Europarlamentarul grec Freddy Belleri a fost eliberat din închisoarea din Albania, unde ispășea o pedeapsă pentru cumpărare de voturi, transmite corespondentul BNR în Grecia, Katya Peeva. Belleri a fost eliberat condiționat, dar nu este exonerat, a subliniat avocatul său. La ieșirea din închisoare, eurodeputatul a declarat că lupta sa pentru dreptate este abia la început. El va depune o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg și va fi achitat, deoarece urmărirea penală împotriva sa a fost politică.
Freddy Belleri, etnic grec, a fost arestat în 2023 pentru că a cumpărat voturi înainte de alegerile locale din orașul Himara, predominant etnic grec. El a reușit să câștige alegerile chiar dacă se afla în închisoare, dar nu a putut niciodată să preia funcția. După ce eforturile diplomației elene de a obține eliberarea sa au eșuat, acesta a fost inclus pe lista partidului de guvernământ al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis pentru alegerile europene și a fost ales deputat european, deși se afla în închisoare. Cazul a tensionat puternic relațiile dintre Atena și Tirana.
Mircea Geoană renunță la funcția de adjunct al șefului NATO pentru a candida la președinție
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunțat că demisionează din funcție pe 10 septembrie, informează Agerpress. După demisie, Geoană ar urma să-și anunțe candidatura la președinția României. Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 24 noiembrie, a decis Guvernul României. Se preconizează că va exista un al doilea tur, care va avea loc două săptămâni mai târziu - pe 8 decembrie, iar între cele două tururi, pe 1 decembrie - sărbătoarea națională a României, vor avea loc alegeri parlamentare.
Potrivit Radio România, bătălia din turul doi al alegerilor prezidențiale se va da, cel mai probabil, între Mircea Geoană, care este fostul lider al Partidului Social Democrat, și actualul său lider și premier Marcel Çiolacu. La alegerile prezidențiale din 2009, rivalul lui Mircea Geoană pentru această funcție a fost Traian Băsescu, care l-a învins cu mai puțin de un procent, ridicând îndoieli cu privire la corectitudinea votului.
Companiile de transport din Grecia și Turcia caută modalități de a ocoli Bulgaria
Din cauza blocajelor de trafic de la punctele de frontieră, există riscul ca firmele de transport din Grecia, România și Turcia să înceapă să ocolească Bulgaria. Acest lucru a fost discutat la o reuniune la Tașkent a asociațiilor de transport rutier din regiunea Mării Negre și s-a discutat despre un coridor de transport alternativ în afara țării noastre. Bulgaria este criticată pentru haosul de la punctele sale de trecere a frontierei și cozile lungi la punctele de control. Acesta a fost și motivul unei întâlniri la 4 septembrie a transportatorilor bulgari de mărfuri cu echipa Ministerului Transporturilor, însă discuțiile au rămas fără rezultat, potrivit BNT.
Potrivit autorităților, aproximativ 3500 de vehicule grele de marfă trec zilnic prin punctul de trecere Kulata-Promachonas, iar în timpul orelor de vârf trecerea frontierei durează în medie o oră. Șoferii de camioane au însă o altă părere. Ioana Lalova, vicepreședinte al clusterului european de transport, a declarat în fața BNR că șoferii așteaptă 30-40 de ore la Vidin pentru a trece granița noastră cu România, iar din Turcia în Bulgaria așteaptă 4 zile.
Lalova a dat și un exemplu scandalos de la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la granița cu Turcia, unde bulgarii plătesc 20 BGN pentru dezinfecție, iar camioanele străine plătesc 20 EUR. Pentru moment, dezinfecția este gratuită la frontiera cu Grecia, a precizat ea.
Compilat de Miglena Ivanova
"Liderul GERB, Boyko Borissov, trebuie să răspundă clar dacă îl va elimina pe Delyan Peevski din anturajul său și va relua dezvoltarea europeană a Bulgariei sau va lucra cu Delyan Peevski și va duce Bulgaria spre o dictatură, pe care Peevski încearcă în..
Frauda electorală este, de asemenea, un atac la adresa securității naționale. Cu aceste cuvinte vicepreședintele Iliana Iotova a comentat întrebările adresate de președintele Rumen Radev cu privire la corectitudinea recentelor alegeri parlamentare. „Încă..
21 de voturi nu au fost suficiente pentru ca partidul „Măreție” să intre în noul parlament, a declarat de președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rositsa Mateva. "La sediul Comisiei Electorale Centrale nu sunt numărate buletinele de vot, acestea..
Parlamentul European a aprobat numirea bulgăroaicei Ekaterina Zaharieva în funcția de comisar european. Ea va fi responsabilă de portofoliul..
Comisarul bulgar desemnat pentru Start-up-uri, cercetare și inovare, Ekaterina Zaharieva, va fi audiată astăzi de Comisia pentru industrie, cercetare și..
"Susțin alocarea mai multor fonduri în domeniul inovării pentru apărare" - așa a răspuns candidatul bulgar la funcția de comisar european pentru..