Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

La Sofia se deschide ”Aleea cărților”

Foto: BGNES

De astăzi și până pe 15 septembrie, bulevardul Vitosha și parcul din fața Palatului Național al Culturii, din Sofia, se transformă într-o imensă librărie în aer liber.

Această nouă ediție a „Aleii cărții”, organizată de Asociația Bulgară a Cărții, reunește 138 de edituri care își vor prezenta cele mai recente și mai căutate titluri. Vizitatorii expoziției vor putea răsfoi producția de carte amplasată în 59 de foișoare.

În fiecare zi, pe o scenă special construită, vor avea loc lecturi literare, premiere de cărți noi, întâlniri cu autorii, precum și jocuri distractive pentru copii.

Pentru prima dată, pe „Aleea Cărții” va avea loc Festivalul de nonficțiune Știință, Artă și Cultură. Timp de două zile, vor fi prezentate lucrări din categoriile „Istorie”, „Artă”, „Turism cultural”, „Autocunoaștere” și „Etnologie”.

Expoziția literară face parte din Calendarul cultural al municipalității din Sofia și din programul „Sofia sărbătorește 17 septembrie”.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Întâlnire cu Idriz Ameti – un muzician care unește culturile balcanice

Publicul bulgar a avut ocazia să se bucure de un spectacol special al cântărețului albanez Idriz Ameti – un artist cu rădăcini în Republica Macedonia de Nord și o bogată istorie culturală. Pe 6 iunie, el și-a prezentat proiectul solo Toka Shitet („Teren..

publicat în 10.06.2025 la 13:45

„Ruta europeană a patrimoniului sărat” prezintă noi oportunități turistice pentru salinele din Provadia

„Ruta europeană a patrimoniului sărat” prezintă noi oportunități turistice pentru salinele din Provadia Bulgaria a participat la forumul internațional „Ruta europeană a patrimoniului sării”. Inițiativa s-a desfășurat în perioada 5-8 iunie la mina..

publicat în 10.06.2025 la 13:00
Cetatea Tsrevets

Cetatea Țareveț prinde viață cu un festival medieval internațional

În perioada 6–8 iunie, Cetatea Țareveț din Veliko Târnovo găzduiește Festivalul Internațional al Reconstrucțiilor Istorice „Târnovgradul Medieval: Sacra Terra“ . Evenimentul reunește grupuri de reconstituire istorică din Bulgaria și din străinătate, care..

publicat în 06.06.2025 la 14:30