Coaliția Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB) va trimite o scrisoare partidului GERB în care solicită sprijin pentru adoptarea a 3 legi anticorupție în parlamentul demisionar, a anunțat copreședintele PP Kiril Petkov. Formațiunea pune sprijinul pentru aceste legi ca o condiție pentru o viitoare guvernare comună cu GERB după alegeri. Adoptarea legilor va debloca miliarde de euro de la UE în cadrul Planului de redresare și sustenabilitate, susține PP.
„Ne-am exprimat în mod repetat argumentele împotriva legislației pripite propuse de PP”, a răspuns GERB. „Un exemplu recent în acest sens este modificarea Constituției, care a creat mai multe probleme decât soluții. Observăm că PP are o campanie pentru distrugerea tuturor oportunităților de discuții despre un guvern regulat și stabilitate politică”, se arată în răspuns.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fundațiilor asociate acestora în Bulgaria...
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din..
Nu mă mir că a fost respins veto-ul președintelui legat de vânzarea activelor companiei Lukoil , pentru că chiar și pe o temă atât de delicată, serioasă..