Metroul urban din Sofia s-a dovedit a fi printre cele mai apreciate din Europa. Metroul din Sofia a fost clasat pe locul al doilea în Europa, depășit doar de cel din Oslo, potrivit Euronews. Studiul a fost realizat de compania de depozitare a bagajelor Bounce, luând în considerare diverși factori, cum ar fi numărul de stații, conexiunile cu alte centre de transport importante (aeroporturi, porturi), confortul, designul, curățenia, fluxul de pasageri, semnele, hărțile, panourile de informare, scorul recenziilor Google, procentul de reacții online pozitive și negative la fiecare serviciu etc.
Metroul din Sofia este lăudat pentru că este primitor, neaglomerat și bine întreținut, precum și pentru legătura sa directă cu aeroportul. Acesta are numeroase indicatoare în limba engleză, inclusiv instrucțiuni de plată, ceea ce îl face simplu și accesibil pentru vizitatorii străini.
Problemele legate de întreruperile de curent electric în unele locuri din țară nu au afectat modul în care turiștii au întâmpinat anul 2025 în locurile de cazare, a declarat pentru Euronews Bulgaria Rumen Draganov de la Institutul pentru Analize și..
Condițiile pentru turism în munții bulgari în prima zi a anului 2025 sunt excelente. Asta a declarat pentru BTA Serviciul de salvare montană al Crucii Roșii Bulgare. Vremea este însorită și liniștită. În unele stațiuni, o parte din instalații nu..
Prima zonă de săniuș de pe muntele Vitoșa, de lângă capitala Sofia, și-a deschis porțile după ce s-a acumulat suficientă zăpadă pe munte și echipamentele de zăpadă au putut prelucra terenul spațios. Zona este situată deasupra cabanei Aleko, fiind..
Condițiile pentru turism în munții bulgari în prima zi a anului 2025 sunt excelente. Asta a declarat pentru BTA Serviciul de salvare montană al Crucii..
Problemele legate de întreruperile de curent electric în unele locuri din țară nu au afectat modul în care turiștii au întâmpinat anul 2025 în locurile de..