Bulgaria va solicita suspendarea importului de ouă originare din Ucraina în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit al UE de la Bruxelles din 23 septembrie 2024.
La forum, Bulgaria va fi reprezentată de ministrul interimar al agriculturii, Gheorghi Tahov.
În cadrul reuniunii, miniștrii agriculturii din UE vor discuta situația de pe piețele agricole în urma invaziei rusești din Ucraina.
La insistențele Asociației Crescătorilor de Păsări, Bulgaria va solicita interzicerea importului de ouă ucrainene, a declarat ministrul Tahov.
„Fără o decizie a Comisiei Europene, nu putem face nimic. Primul pas pe care l-am făcut este că le-am inclus mai întâi printre mărfurile cu o taxă mai mare, iar acum facem un alt pas, voi cere interzicerea lor absolută”, a comentat ministrul.
Guvernul bulgar nu va interveni în scandalul cu procurorul european bulgar Teodora Gheorghieva. Vorbind la Radioul Național Bulgar din Gorna Oreahovița, viceprim-ministrul Atanas Zafirov și-a exprimat speranța că orice decizie va lua Parchetul..
La începutul dineului solemn Iftar, organizat în onoarea ambasadorilor țărilor arabe acreditați la Sofia, ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev a subliniat importanța dialogului, cooperării și responsabilității comune pentru construirea unei..
În următoarele 24 de ore, în țară va predomina vremea noroasă. Întreruperi temporare ale înnorării vor avea loc mai ales în orele dinaintea prânzului. În cursul nopții și după-amiezii, vor fi precipitații în multe locuri, intense cu caracter torențial în..
Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a..
Bulgaria propune înființarea unui centru multinațional de coordonare maritimă pentru a asigura siguranța navigației în vestul Mării Negre. Bulgaria se..
Procuratura i-a comunicat un act de acuzare lui Bojidar Bojanov, deputat din partea partidului Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată. Acesta este..