Peste 6.000 de alergători vor lua parte la cea de-a 41-a ediție a Wizz Air Sofia Marathon, au anunțat organizatorii în cadrul unei conferințe de presă, cu aproape două săptămâni înainte de start. Cel mai lung traseu de 42 de kilometri va avea în acest an un traseu modificat din cauza construcției noii linii a metroului din Sofia, startul fiind dat pe 13 octombrie.
„Maratonul de la Sofia s-a impus ca unul dintre evenimentele sportive și sociale emblematice din capitala bulgară”, a declarat Dimitar Șalafov - președintele Comisiei pentru copii, tineret și sport a municipalității din Sofia și președintele Fundației «Sofia - Capitala europeană a sportului».
Scopul organizatorilor este ca Maratonul de la Sofia „să se transforme într-un produs turistic cu valoare adăugată pentru oraș”.
Pe 12 și 13 octombrie, vor fi organizate opt scene muzicale pentru oaspeții maratonului, în timp ce atleții vor putea alege între diferite distanțe - 5 km, 10 km, 21 km și 42 km. Sunt înregistrați peste o mie de participanți din străinătate, cel mai mare număr de sportivi străini provenind din Marea Britanie. Evenimentul de amploare va include și para atleți din Iran, participanți tradiționali la maratoanele din marile capitale. Ediția din acest an a maratonului este, de asemenea, inclusă în inițiativa „Runner 321”, numărul de legitimație 321 fiind rezervat sportivilor cu sindromul Down.
Peste 700 de participanți vor concura la noua disciplină de 5.000 de metri, a declarat Anatoli Iliev, membru al comitetului de organizare a maratonului, care a adăugat că sunt întrunite toate premisele pentru un maraton spectaculos:
„Avem deja peste 700 de participanți înscriși pentru competiția pe distanțe scurte, care va avea loc sâmbătă. Aceștia vor avea ocazia să alerge 5 kilometri în cel mai bun mod - cu măsurare a timpului, cipuri electronice și numere de identificare. Pentru cursa de 10 km vom avea un număr record de participanți, între 2000 și 2100. De asemenea, pentru distanța de 21 de kilometri sunt aproape 2000 de persoane, ceea ce este un record absolut. Acest lucru arată că interesul pentru alergarea competițională în Bulgaria este ridicat. În prezent, sunt 850 de persoane înscrise pentru 42 km. Va exista și un campionat european pentru lucrătorii feroviari”, a adăugat Iliev.
„Am invitat alergători din Kenya cu rezultate de aproximativ 2:10 ore și femei cu 2:29 ore. Fondul de premiere din acest an este de peste 35.000 de euro pentru toate distanțele din competiția noastră”, a adăugat fostul maratonist și organizator al Wizz Air Sofia Marathon 2024, Daniel Dukov.
Redactor: Elena Karkalanova
Fotografii: marathonsofia.com, Facebook /Wizz Air Sofia Marathon, BTA
Grigor Dimitrov a pierdut cu 3-6, 6-3, 4-6 în fața cehului Jakub Mensik, în vârstă de 19 ani, în semifinalele de la Shanghai. Meciul a durat două ore și cinci minute. Mensik îl va întâlni în sferturile de finală pe Novak Djokovic, care l-a învins pe..
Cel mai bun jucător de tenis bulgar, Grigor Dimitrov, s-a calificat în turul patru al turneului Masters de la Shanghai. Bulgarul s-a impus cu 7:6(5), 6:2 în fața lui Alexei Popyrin (Australia). Acesta a fost al 4-lea meci dintre cei doi tenismeni,..
Ludogorets a obținut primul său punct în Europa League, după ce a remizat în deplasare, scor 0-0, cu formația cehă Viktoria Plzeň. Meciul de pe Stadion Miejsce Plzeň a fost foarte echilibrat, însă cea mai mare șansă de a marca a aparținut echipei..
Nurgyul Salimova a înregistrat prima sa victorie la turneul de șah Grand Prix din Shikment, Kazahstan. Într-un meci din runda a opta, ea a învins-o cu..