Bulgaria continuă să fie dedicată misiunii comune de dezvoltare a potențialului științei în sprijinul păcii într-o lume a concurenței acerbe și pentru dezvoltarea pozitivă a societăților noastre. Aceasta a fost declarația președintelui bulgar Rumen Radev la ceremonia de la Geneva cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară - CERN.
Președintele Radev a subliniat dorința Bulgariei de a crea un Institut internațional pentru tehnologii durabile cu sprijinul CERN pentru tratamentul bolilor oncologice. La Geneva, președintele s-a întâlnit cu oamenii de știință bulgari de la CERN și și-a exprimat aprecierea pentru realizările lor științifice și pentru contribuția lor la plasarea Bulgariei printre țările de frunte ale lumii în domeniul cercetării științifice.
Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..
Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..
Bulgaria, inclusă în turneul european de familiarizare al ofițerilor superiori americani Ministrul adjunct al apărării, Radostin Iliev, și șeful adjunct..
Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a convocat sâmbătă o reuniune de urgență la Consiliul de Miniștri dedicată problemei prețurilor la alimente. La 13..
Extinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei..