Numai în perioada iulie-septembrie au avut loc 277 de accidente în care au fost implicate triciclete și șapte persoane au decedat - statistica fiind prezentată la Nova TV de Inspectorul principal Lachezar Bliznakov de la Poliția rutieră.
Numărul accidentelor a crescut de aproape trei ori, astfel încât este necesar să se intensifice controlul asupra conducătorilor acestor vehicule, a subliniat inspectorul. Potrivit acestuia, aproximativ o treime din accidentele grave sunt legate de pietoni.
Lachezar Bliznakov a explicat că tricicletele sunt interzise în parcuri. Infrastructura pentru biciclete este proiectată pentru acestea, iar dacă nu există infrastructură, trebuie să circule pe carosabil.
Copiii sub 14 ani nu au voie să conducă triciclete, iar cei sub 18 ani trebuie să poarte cască. Limita maximă de viteză este de 25 km/h.
Datorită îmbunătățirii condițiilor de operare a zborurilor civile în spațiul aerian al Israelului, transportatorul național își reia zborurile spre și dinspre Tel Aviv, începând cu 26 decembrie. Zborurile pe ruta obișnuită a ”Bulgaria Air” către Israel..
Poziția Bulgariei cu privire la Siria rămâne neschimbată și continuăm să susținem suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării. Aceasta a fost declarația ministrului interimar al Afacerilor Externe, Ivan Kondov, în fața parlamentului...
Peste 1 000 de persoane s-au alăturat fazei pilot a proiectului „Genomul Bulgariei”, care își propune să colecteze și să analizeze un eșantion reprezentativ de genomuri ale bulgarilor moderni. Prin toată această inițiativă Bulgaria va contribui la un..
Aproape 2/3 dintre bulgari au declarat că au fericiți în 2024. 26% au răspuns negativ în sondajul tradițional de sfârșit de an al Trend, comandat de..
Nu există niciun pericol imediat pentru apele bulgare sau pentru litoralul bulgăresc. Deversarea de petrol este în derivă spre sud-estul golfului Kerch și..