Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Noii membri ai Comisiei istorice bulgaro-macedonene lucrează ca cei din înainte

Prof. Anghel Dimitrov
Foto: BTA

Noii membri ai Comisiei istorice bulgaro-macedonene lucrează ca de obicei

La Skopje a avut loc o reuniune a comisiei mixte privind problemele istorice dintre Bulgaria și Macedonia de Nord. Datorită componenței reînnoite a părții macedonene, comisia a discutat în principal „principiile de lucru, protocolul și aspectele procedurale și tehnice”, relatează BTA. Reuniunea s-a desfășurat pe un ton colegial, „dar nu vor exista schimbări în modul anterior de lucru”, a declarat copreședintele bulgar prof. Anghel Dimitrov. „Am trecut la vechiul subiect care ne-a preocupat timp de doi ani - arhiepiscopia Ohrid, dar acolo discuțiile s-au încheiat prea repede, fără niciun progres. Nici lucrările la un protocol aproape finalizat al ultimelor reuniuni nu au fost încheiate”, a subliniat Angel Dimitrov. Următoarea reuniune a comisiei care lucrează în cadrul Tratatului de Bună Vecinătate și Prietenie va avea loc la Sofia, pe 12 și 13 decembrie 2024.

Din cei 7 membri ai comisiei, premierul macedonean Hristijan Mickoski a înlocuit 6. Actualul copreședinte prof. Draghi Gheorghiev a fost acuzat că nu protejează suficient interesele naționale macedonene. Schimbarea a amânat reuniunea planificată pentru a doua jumătate a lunii septembrie.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Tensiunile dintre SUA și Europa au consolidat încrederea bulgarilor în UE

În ultimele 6 luni, sprijinul bulgarilor pentru aderarea țării la UE a crescut - de la 57 la 61 la sută. Potrivit unui sondaj reprezentativ realizat în februarie de agenția de sondare Alpha Research, doar 15 % sunt împotrivă. Diferența dintre..

publicat în 07.03.2025 la 12:30

Vremea de primăvară continuă cu temperaturi în creștere

Vineri dimineață, vizibilitatea va fi redusă pe alocuri în câmpii, văi și în jurul corpurilor de apă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 și 4°C, în Sofia - în jur de 1°C. Pe parcursul zilei va fi însorit și cald, cu nori înalți împrăștiați. Un..

publicat în 07.03.2025 la 07:30
Darko Anacikov

Darko Anacikov: Lucrăm pentru a depăși prejudecățile împotriva bulgarilor din Serbia

Un pas înainte, doi pași înapoi. Acesta a fost din dansul relațiilor bulgaro-sârbe, potrivit lui Darko Anacikov, președintele singurei organizații bulgare din orașul Vranje. Într-un interviu acordat Radio Bulgaria, el a descris nivelul actual al..

publicat în 06.03.2025 la 17:15