Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

O petiție cere înființarea primei rezervații marine din Bulgaria

Foto: Valeria Vasileva

Pe 31 octombrie 2024, sărbătorim ziua internațională a Mării Negre.Scopul acesteia este de a atrage atenția publicului asupra problemelor mării și asupra modalităților de a o proteja, pentru a asigura un viitor mai bun pentru 16 milioane de oameni din șase țări care trăiesc de-a lungul coastei Mării Negre. În această zi, în 1996, Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina au semnat un plan strategic de acțiune pentru restaurarea și protecția Mării Negre. Astăzi, la aproape trei decenii de la semnarea documentului, multe persoane care trăiesc de-a lungul coastei Mării Negre consideră că trebuie găsită o abordare nouă și mai eficientă pentru protecția și restaurarea acestui ecosistem unic.

Pentru a proteja apele Mării Negre, peste 10 000 de persoane au susținut o petiție Greenpeace pentru înființarea primei rezervații marine complete din Bulgaria, informează BNR Varna. Oamenii de știință de la Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei Bulgare de Științe din Varna au recomandat ca această rezervație să fie situată în zona Capului Maslen, lângă Primorsko. Această zonă adăpostește specii pe cale de dispariție care necesită protecție specială. În plus, este caracterizată de un impact uman relativ scăzut, notează Greenpeace. Petiția solicită, de asemenea, Ministerului Mediului și Apelor să elaboreze o politică cuprinzătoare pentru cooperarea internațională în vederea protejării Mării Negre. În acest stadiu, comunitatea locală de pescari se opune cererii de creare a unei rezervații marine.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trafic intens de TIR-uri lângă Podul peste Dunăre, la granița cu România

Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..

publicat în 22.11.2024 la 17:00

Parchetul European efectuează percheziții în patru orașe bulgare pentru presupuse fraude cu fonduri UE

La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..

publicat în 22.11.2024 la 15:30

Euronews: Bulgaria este o destinație ideală pentru turismul pe tot parcursul anului, cu plajele sale aurii și vârfurile acoperite de zăpadă

O țară aflată în centrul civilizațiilor antice, ale cărei situri istorice se află printre coastele Mării Negre de rang mondial și stațiunile de schi din Cupa Mondială acoperite de zăpadă, Bulgaria oferă o mulțime de atracții turistice în cei 111 000 de..

publicat în 22.11.2024 la 14:00