Astăzi, cea de-a 33-a expediție polară bulgară a părăsit portul Varna pentru Antarctica. Pentru al treilea an consecutiv, exploratorii polari bulgari vor naviga pe nava militară de cercetare „Sfântul Chiril și Metodiu”. De data aceasta, la bord se vor afla și doi cadeți din România.
Echipa de oameni de știință, marinari și cadeți va continua să cartografieze fundul mării din zonă, deoarece există încă zone necartografiate. De asemenea, va fi efectuat un studiu preliminar al vieții marine pentru a investiga impactul poluării asupra oceanelor lumii.
În acest an, cercetători din Grecia, Muntenegru, Emiratele Arabe Unite, Columbia, Portugalia și Ecuador se vor alătura cercetătorilor bulgari în expediție. „Pentru Grecia și Emiratele Arabe Unite, aceasta va fi prima dată când pun piciorul în Antarctica”, a declarat liderul expediției, profesorul Hristo Pimpirev.
Partidul Renaștere s-a declarat împotriva vânzării către Ucraina a celor două reactoare rusești destinate proiectului eșuat al centralei nucleare de la Belene. ”Centrala nucleară Belene este unul dintre cele mai avansate proiecte de centrale nucleare..
O fotografie apărută în mass-media în care ministrul Muncii și Politicii Sociale, Borislav Guțanov (Partidul Socialist Bulgar), eurodeputatul Kristian Vighenin (Partidul Socialist Bulgar) și fostul premier Simeon Saxe-Coburg-Gotha participă la o..
Cu 197 de voturi „pentru”, Adunarea Națională a aprobat în unanimitate, în primă lectură, interzicerea totală a importului, comerțului, furnizării, distribuției și vânzării, inclusiv online, de țigări electronice, de unică folosință sau nu, care conțin..
Aeroportul Sofia funcționează normal în condiții de iarnă, a anunțat BTA. Pistele pentru decolare și aterizare au fost curățate. Aeronavele sunt tratate..
Ministerul Turismului din Bulgaria va crea o hartă pentru locurile turistice greu accesibile Ministerul bulgar al Turismului va depune eforturi pentru a..
Agenția bulgară de presă BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin de știri. Au fost prezentate un nou centru de știri, o sală de lectură și..