Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Banca Națională a Bulgariei discută aderarea la zona euro cu ambasadorii UE la Sofia

Foto: БГНЕС

Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, s-a întâlnit cu ambasadorii UE și a discutat despre aderarea țării la zona euro, a declarat BNB. 

Reuniunea a avut loc la Sofia la invitația ambasadorului Ungariei, Miklós Boros, în cadrul președinției ungare a UE. Au fost discutate starea actuală și perspectivele economiei bulgare, finanțele și pregătirile pentru aderarea Bulgariei la uniunea monetară. Guvernatorul BNB a subliniat necesitatea consolidării politice, instituționale și fiscale, ca element-cheie al agendei actuale.

Între timp, BNB a lansat înțară, serviciul TIPS (Target Instant Payment Settlement) al Eurosistemului, începând cu 3 decembrie, pentru a efectua plăți instantanee în euro ale clienților interni și transfrontalieri, a anunțat biroul de presă al băncii centrale.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria va îndeplini ultimul criteriu pentru intrarea în zona euro la jumătatea lunii ianuarie

La jumătatea lunii ianuarie, este de așteptat să îndeplinim ultimul criteriu pentru zona euro, ceea ce ne va permite să prezentăm rapoartele de convergență Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene, a declarat jurnaliștilor premierul interimar..

publicat în 23.12.2024 la 14:45

Ministrul Energiei confirmă că o companie maghiară vrea să cumpere Lukoil Neftochim

Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a confirmat că compania maghiară MOL va participa la licitația pentru vânzarea Lukoil Neftochim. Cuvintele sale au venit ca răspuns la o declarație a premierului Viktor Orban, făcută la o zi după vizita..

publicat în 23.12.2024 la 14:00

Renovarea hidrocentralei Chaira a fost finalizată

Reparația celei de-a doua unități hidraulice a hidrocentralei Chaira a fost finalizată, informează Televiziunea națională bulgară. Ministrul Energiei, Vladimir Malinov, în prezența prim-ministrului Dimitar Glavchev, este așteptat să inspecteze..

publicat în 23.12.2024 la 12:30