Consiliul Еconomic și Social al țării a adoptat o declarație privind „Regiunile de planificare în Bulgaria” și propune schimbarea acestora pentru a promova dezvoltarea regională. Consiliul Economic și Social consideră că există un dezechilibru grav în dezvoltarea economică a regiunii de Sud-Vest.
„Bunăstarea disproporționat de ridicată a orașului Sofia în comparație cu media națională crește în mod artificial bunăstarea întregii regiuni, inclusiv prin scăderea intensității ajutorului nerambursabil din partea UE”, se arată în declarație.
„Deformarea care apare în datele statistice sintetizate pentru districtele Pernik, Kyustendil, Sofia și Blagoevgrad, combinate cu Sofia-oraș în zonarea actuală, privează întreprinderile de fonduri europene.
Consiliul Economic și Social insistă asupra formării unei poziții naționale consensuale pe această temă până cel târziu în martie 2025, deoarece după această dată Comisia Europeană își va prezenta propunerile pentru cadrul financiar multianual pentru perioada 2028-2034.
Nu se pune problema opririi tranzitului de gaze naturale din Rusia prin Bulgaria, a scris agenția rusă de știri de stat TASS după ce ministrul bulgar al Еnergiei, Vladimir Malinov, a avertizat că Bulgartransgas ar putea opri transportul către Serbia și..
O conferință online discută posibilitățile de furnizare a gazului bulgăresc către Moldova Camera de Comerț și Industrie bulgaro-moldovenească a organizat o întâlnire cu specialiști de top din sectorul energetic al Bulgariei și Moldovei.Conferința..
Bugetul pentru 2025 propune un deficit de 3%. În previziunile bugetare pe termen mediu, deficitul de 3% este stabilit până în 2028. Datoria publică până atunci va crește până la 81 miliarde de leva (41,57 miliarde euro). Se menține valoarea..
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici ar putea crește cu aproape 9% începând de anul viitor, potrivit estimărilor Comisiei de Reglementare..
41% dintre companiile membre ale Camerei Bulgare de Comerț se așteaptă la un declin economic în 2025. 21% cred că nu va exista nicio schimbare față de..