Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

BSP și Renaștere se opun unui proiect pentru un acord de cooperare militară cu Ucraina pe zece ani

Borislav Guțanov (stânga) și Kostadin Kostadinov de la tribuna Adunării Naționale
Foto: BTA

BSP-Stânga Unită și Renaștere s-au opus notificării prezentate de premierul interimar Dimitar Glavcev privind viitoarea semnare a unui acord de cooperare în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina pentru următorii 10 ani.

Deputatul BSP Borislav Guțanov a numit acordul „rușinos” și a cerut ca premierul Glavcev să garanteze că nu va semna acordul în timpul întâlnirii sale cu președintele ucrainean din 19 decembrie 2024. În numele Partidului Socialist Bulgar (BSP), Borislav Guțanov a făcut apel la grupurile parlamentare să-și trimită astăzi pozițiile în Consiliul de Miniștri, pentru a-l împiedica pe premier să ''facă acest act rușinos'', pe care l-a descris drept o ''provocare grosolană și un pas spre implicarea Bulgariei în conflictul militar''.

Liderul Renaștere, Kostadin Kostadinov, a acuzat BSP de ipocrizie, întrucât negociază cu GERB-SDS formarea unui guvern euro-atlantic. Kostadin Kostadinov a subliniat că poziția grupului parlamentar al Renaștere este că Bulgaria nu ar trebui să semneze acordul, deoarece acesta ”dăunează intereselor țării noastre, pune în pericol securitatea sa și oricine îl semnează ar trebui să fie tras la răspundere penală pentru trădare”.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Radev începe consultările privind formarea unui guvern

Formarea unei majorități este o sarcină destul de dificilă într-un parlament extrem de fragmentat. Mă bucur că parlamentul își începe lucrările pe fond, a declarat președintele Rumen Radev la începutul întâlnirii sale cu reprezentanții GERB/SDS la..

publicat în 10.12.2024 la 15:30

Procurorul general Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA

Procurorul general interimar Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA, la invitația Biroului Federal de Investigații (FBI), ca expresie a angajamentului lui Sarafov și a îndelungatei colaborări, încă de pe vremea când era director al..

publicat în 10.12.2024 la 13:15

Președintele începe consultările pentru formarea guvernului

Pe 10 decembrie, în conformitate cu Constituția, președintele Rumen Radev a început consultările cu grupurile parlamentare din cea de-a 51-a Adunare Națională înainte de a preda mandatul pentru formarea unui nou guvern.  Astăzi, șeful statului se va..

publicat în 10.12.2024 la 11:45