La jumătatea lunii ianuarie, este de așteptat să îndeplinim ultimul criteriu pentru zona euro, ceea ce ne va permite să prezentăm rapoartele de convergență Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene, a declarat jurnaliștilor premierul interimar Dimitar Glavcev. Potrivit acestuia, bugetul prezentat de guvern îndeplinește cerința unui deficit de până la trei procente pentru ca această țară să devină membră a zonei euro.
În ceea ce privește bugetul de stat pentru 2025, Dimitar Glavcev a reamintit promisiunile că acesta va fi adoptat până la sfârșitul anului. „Dacă l-ar fi respins, cel puțin acum am fi avut ocazia să depunem un proiect de lege pentru prelungirea bugetului precedent”, a adăugat el, criticându-i pe deputați pentru că au plecat în vacanță.
În ceea ce privește Acordul nesemnat cu Ucraina privind cooperarea în domeniul securității, prim-ministrul spune că acesta nu ridică probleme, cu excepția unui singur aspect - termenul de zece ani.
Bulgaria este pe drumul dintre Est și Vest La deschiderea unui forum de afaceri în orașul Ho Chi Minh, președintele Rumen Radev a subliniat că Bulgaria poate oferi o gamă largă de oportunități pentru dezvoltarea unei cooperări reciproc avantajoase. În..
Un milion opt sute de cetățeni bulgari au călătorit ca turiști în al treilea trimestru al anului, arată datele Institutului Național de Statistică. 72,3% dintre aceștia au călătorit în interiorul țării, 20,8% au călătorit în străinătate și 6,9% - atât în..
Conform unei analize a Operatorului Sistemului Electric (ESO), se preconizează deficiențe de furnizare a energiei electrice, încă din ianuarie și februarie. La o conferință tematică organizată de Centrul pentru Studiul Democrației din Sofia, Delyan..
Reparația celei de-a doua unități hidraulice a hidrocentralei Chaira a fost finalizată, informează Televiziunea națională bulgară. Ministrul Energiei,..
Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a confirmat că compania maghiară MOL va participa la licitația pentru vânzarea Lukoil Neftochim...