Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

În Ajunul Crăciunului privim înainte cu speranță

Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și Occidentale trimite o binecuvântare publicului de la Radio Bulgaria

Mitropolit Antonie
Foto: bg-patriarshia.bg

Ajunul Crăciunului este una dintre acele sărbători de familie liniștite, pline de speranță pentru viitor. La granița dintre trecut și prezent, bulgarii ortodocși se adună pentru a întâmpina zilele care vor veni. În mod tradițional, masa din Ajunul Crăciunului este simplă și constă din mâncăruri fără carne, deoarece Fiul lui Dumnezeu s-a născut în ieslea unui păstor, departe de zgomotul și vanitatea lumii. Primii care l-au văzut pe Pruncul Iisus nu au fost nobili sau demnitari, ci păstori săraci care au venit să I se închine. Acesta este motivul pentru care Biserica noastră Ortodoxă accentuează latura spirituală a Nașterii lui Hristos - smerenia și grija față de aproapele nostru, urmând exemplul Fiului lui Dumnezeu. După cum spune Sfântul Serafim de Sofia, ''Dragostea pentru aproapele nostru este măsura dragostei noastre pentru Dumnezeu''. În acest sens, chemarea clerului către laici este de a sărbători nașterea Mântuitorului nu într-o manieră lumească, ci cu bucurie duhovnicească, cu rugăciuni pentru cei suferinzi și gânduri pentru cei săraci și fără adăpost.


Toată lumea se grăbește să îi încânte pe cei dragi cu daruri, dar adevăratul dar este cel imaterial. Este în cuvântul bun, în atenție, în valorile umane universale care ne transformă în lumina iubirii lui Dumnezeu.

În așteptarea Sărbătorii glorioase a Nașterii Domnului, Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și Occidentale a transmis binecuvântarea sa audienței Radio Bulgaria:

''Trăim aceste momente sacre asemenea Bisericii pământești și cerești.Să ne pregătim să ne deschidem inimile, la fel ca ieslea care l-a primit pe Pruncul Isus nou-născut.Să fim mai buni, să avem mai multă dragoste în inimile noastre, să ne păstrăm credința ortodoxă cu mai multă speranță, mai multă dragoste, mai mult efort și grijă pentru generația tânără. Pentru că știm că culegem ceea ce semănăm. Să semănăm cu dragoste, ca să culegem roade bune, care vor fi o garanție pentru bunăstarea societății noastre!”


Darul pe care îl așteaptă Iisus Hristos la sărbătoarea Sa este ca credincioșii să-L urmeze în smerenie și blândețe, uitând de egoismul și patimile lor. Cu cuvintele „Slavă lui Dumnezeu în cerul cel mai înalt și pe pământ pace celor peste care se odihnește bunăvoința Sa) îi adresăm o rugăciune cu o singură inimă și un singur glas Pruncului Isus, cerându-i să pună capăt războaielor din lume și să oprească diviziunile și ura dintre oameni!.

Publicată și tradusă de Kostadin Atanasov

Fotografii: Mitropolitul Anthony/Facebook; Darina Grigorova; BGNES-archive




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Credincioși din toată țara au participat la o procesiune cu o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei Maria

Sute de credincioși din toată țara s-au adunat la Mănăstirea Bacikovo pentru a lua parte la tradiționala procesiune liturgică cu icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Procesiunea a început la ora 8 dimineața, însoțită de sunetul clopotelor și..

publicat în 21.04.2025 la 12:15

În Săptămâna Luminată îi slăvim pe Sfinții Apostoli și pe Fecioara Maria

În Săptămâna Luminată îi slăvim pe Sfinții Apostoli și pe Fecioara Maria În a doua zi după Paști începe Săptămâna Luminată.Este numită astfel datorită luminii pe care Învierea lui Hristos o aduce în lume. Conform tradiției ortodoxe, este o perioadă în..

publicat în 21.04.2025 la 10:45

Liturghia pascală de seară pentru a doua Înviere va avea loc în biserica Sfânta Nedelea din Sofia

Patriarhul Daniil a celebrat un serviciu divin pentru așa-numita a doua Înviere a lui Hristos în biserica Sfânta Nedelea din Sofia Patriarhul Daniil îi salută pe bulgari cu „Hristos a Înviat” La liturghia festivă, au fost cântate texte din..

publicat în 20.04.2025 la 16:30