Cu o mie mai multe donări de sânge au fost efectuate în ultimul an la Centrul de Hematologie Transfuzională al Academiei de Medicină Militară, a informat instituția medicală.
”Numărul donatorilor de sânge a depășit 7.000 - jumătate dintre aceștia sunt personal civil și militari din formațiunile militare. Timp de mai bine de trei decenii, misiunea noastră a fost să asistăm clinicile Academiei Medicale Militare, să lucrăm la dezvoltarea sistemului de transfuzie și să promovăm donarea voluntară de sânge în Bulgaria”, a declarat profesorul Rumen Popov, șeful Centrului de Hematologie Transfuzională al Academiei Medicale Militare.
Numărul donatorilor de sânge a crescut în ultimii ani, a declarat profesorul Popov, subliniind eforturile colegilor săi de a câștiga încrederea donatorilor de sânge, astfel încât aceștia să revină să doneze din nou.
Aproape 2/3 dintre bulgari au declarat că au fericiți în 2024. 26% au răspuns negativ în sondajul tradițional de sfârșit de an al Trend, comandat de ziarul „24 de ore”. Viața personală, familia, anturajul social și munca sunt principalii factori care..
La propunerea Procuraturii orașului Sofia și a Procuraturii regionale din Sofia, procurorul general interimar Borislav Sarafov a înaintat Adunării Naționale o cerere de ridicare a imunității a 6 deputați - Radostin Vasilev, Veselin Veșev, Anghel..
Parlamentul îi audiază pe ministrul interimar al Agriculturii și Alimentației, Georgi Tahov, și pe directorul executiv al Agenției Bulgare pentru Siguranța Alimentară, Svetlozar Patarinsky, cu privire la cazul ovinelor din Velingrad. Audierea are loc..
Zece bebeluși s-au născut în ultimul an în cadrul programului de donare al municipalității Sofia pentru sprijinirea familiilor cu probleme..
Prețurile locuințelor din Bulgaria au crescut cu o medie de 16,5% în trimestrul al treilea al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată..
Poliția din Sofia sporește prezența ofițerilor în uniformă în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, a anunțat Direcția de Interne din Sofia...