Peștera Prohodna, renumită pentru frumusețea sa impresionantă și pentru fenomenul „Ochii lui Dumnezeu”, este unul dintre locurile preferate ale regizorilor. Pe lângă producțiile bulgare, aici au fost filmate producții sovietice și acum americane, informează BGNES.
Peștera este luminată în mod natural de intrările uriașe și de deschiderile naturale din tavan, care și-au câștigat faima mondială sub numele de „Ochii lui Dumnezeu” - două găuri uriașe, în formă de ochi, de dimensiuni aproape identice, formate ca urmare a eroziunii.
Scenele pentru două dintre cele mai mari producții istorice ale Bulgariei, Prințul Boris I și Timp separat, au fost filmate aici în anii 1980. Tot pe-atunci, peștera a fost decorul celebrului serial de aventuri pentru copii "Pe urmele căpitanului Grant", regizat de Stanislav Govorukhin după romanul lui Jules Verne. Filmul a fost o coproducție între Bulgaria și URSS. În vremuri mai recente, Prohodna a fost vizitată de numeroase vedete de la Hollywood, printre care Ed Harris și Colin Farrell (The Way Back) și Christophe Lambert (Vercingetorix).
Aici a fost filmată și producția bulgaro-franceză Ao, ultimul Neandertal (Ao, le dernier Neandertal).
Stațiunea Pamporovo din Munții Rodopi a deschis astăzi sezonul de iarnă 2024/2025. La festivitatea oficială de pe piața Studenets a participat ministrul Turismului, Evtim Miloshev. Deschiderea a avut loc cu doar o zi înainte de vacanța studenților..
Bulgaria anticipează peste 3 miliarde BGN a veniturilor din turism în sezonul de iarnă Veniturile din turism în sezonul de iarnă vor crește cu 30% față de 2019 și cu 15% față de anul trecut, în principal din cauza inflației și a nivelului crescut al..
Ministrul Turismului, Evtim Miloșev, și-a exprimat așteptările optimiste pentru sezonul de iarnă, prognozând o creștere de cinci procente a numărului de turiști. „Dacă totul este bine și vremea este cu noi”, a precizat el. Aproximativ 1,3 milioane de..
Unde ne va duce noul an? The New York Times ne ajută să ne începem călătoriile cu sugestii din lista sa anuală a celor mai bune 52 de locuri de vizitat..