Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Fisuri în coaliția de stânga din cauza intenției Partidului Socialist Bulgar de a guverna cu GERB

Maia Manolova
Foto: BTA

Maia Manolova, liderul „Ridică-te, Bulgaria”, a calificat drept un „sărut al morții” posibila participare a Partidului Socialist Bulgar (BSP) la un guvern comun cu GERB.

În prezent, Consiliul Național al BSP‌‌ organizează o reuniune pentru a decide dacă partidul ar trebui să facă parte dintr-un guvern împreună cu GERB și Există un Astfel de Popor. Se așteaptă ca viitorul cabinet să fie susținut de DPS în jurul lui Ahmed Dogan, deoarece voturile celor trei formațiuni nu sunt suficiente pentru a forma o majoritate parlamentară.

”Am fost întotdeauna clari - împotriva oricărei colaborări cu GERB și DPS și în 2019 am declarat acest lucru fără echivoc.Sper că există oameni rezonabili în BSP care realizează pericolul unei coaliții cu GERB”, a spus ea.

Maia Manolova a mai spus că partidul său se gândește dacă să părăsească coaliția BSP - Stânga Unită. Formațiunea Primăvara Bulgară a lui Velizar Encev a anunțat deja că, dacă BSP va participa la un astfel de guvern, va părăsi alianța de stânga.

Potrivit unor informații neoficiale, BSP a fost de acord să primească patru ministere - muncă și politică socială, dezvoltare regională și lucrări publice, tineret și sport și ecologie.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a sprijinit viziunea comună a UE pentru pace în Ucraina

„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina găzduită de președintele francez Emmanuel..

publicat în 20.02.2025 la 13:00
Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov

Miniștrii le prezintă deputaților „chestionarul” SUA

Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit de SUA pe probleme legate de disponibilitatea Bulgariei de a participa la o operațiune militară..

publicat în 20.02.2025 la 09:00

Premierul bulgar va participa prin legătură video la reuniunea europeană privind Ucraina

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov va participa pe 19 februarie la cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron, a declarat serviciul de presă al guvernului. Bulgaria a primit o invitație din..

publicat în 19.02.2025 la 11:30