Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Radev este invitat, dar nu poate participa la învestirea lui Donald Trump

Foto: BTA

Niciun reprezentant al instituției prezidențiale bulgare nu va fi prezent, dar discuțiile la cel mai înalt nivel politic vor continua, a explicat președintele Rumen Radev jurnaliștilor din Bansko, comentând viitoarea ceremonie de inaugurare a președintelui ales al SUA, Donald Trump.

"Am invitație, dar eu însumi nu pot merge la acest eveniment. Știți că americanii și Casa Albă nu invită oaspeți străini la o inaugurare. Astfel de invitații vin de la senatori, vin de la diverse asociații, însă pentru noi este mult mai important să ne dezvoltăm relațiile cu Statele Unite, partenerul nostru strategic și aliat, la toate nivelurile. Cred că vom continua să lucrăm în această direcție”, a subliniat șeful statului bulgar.

Întrebat de jurnaliști despre întâlnirea sa cu ambasadorul Palestinei la Sofia, în cadrul căreia a fost discutată eliberarea marinarilor bulgari de pe nava Galaxy Leader, reținută de houții yemeniți, Radev a spus că „Ar trebui păstrată mai multă liniște în cazul ăsta, iar soarta celor doi marinari ai noștri nu ar trebui să fie folosită pentru PR personal.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Scădere cu 4,2% a exporturilor către UE în perioada ianuarie-aprilie 2025

În primele patru luni ale anului, exporturile de bunuri din Bulgaria către Uniunea Europeană au scăzut cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului trecut și s-au ridicat la 8,6 miliarde de euro, relatează BGNES, citând date ale Institutului Național de..

publicat în 10.07.2025 la 17:00
Elisa Spiropali și Natalia Kiselova

Albania dorește cooperare pentru pace cu Bulgaria, Kosovo și Croația, afirmă Elisa Spiropali

Albania dorește cooperare pentru pace cu Bulgaria, Kosovo și Croația, afirmă Elisa Spiropali Albania este extrem de angajată în asigurarea securității și păcii în regiune, a declarat președinta Parlamentului albanez, Elisa Spiropali, care se află..

publicat în 10.07.2025 la 16:15

Ludogoreț se impune cu 1-0 în fața echipei Dinamo Minsk într-un meci din prima rundă preliminară a Ligii Campionilor UEFA

Ludogoreț s-a impus cu 1-0 în fața echipei Dinamo Minsk în prima manșă a primei runde preliminare a Ligii Campionilor UEFA, disputată la Razgrad. Filip Kaloc, noul jucător al echipei Ludogoreț, a marcat în minutul 87. Echipa bulgară s-a confruntat cu o..

publicat în 10.07.2025 la 14:45