Proiectul autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo va suferi modificări, dar pentru moment nu este amenințat, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan Ivanov. Acesta a verificat progresul construcției drumului ocolitor din jurul orașului Biala, parte a autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo. Ministrul Ivanov a subliniat că proiectul este important din punct de vedere strategic, deoarece face parte din conectivitatea atât între părțile de nord și de sud ale țării, cât și ca un coridor european de transport, a transmis corespondentul BNR Asia Penceva.
Ivan Ivanov a explicat că autorii proiectului nu au ținut cont de solul loess din Câmpia Danubiană, motiv pentru care este necesară utilizarea de noi tehnologii pentru fundația acestuia. ''Tehnologia aleasă este aplicată și în alte țări. Noutatea aici este că această autostradă, în ceea ce privește înălțimea și lungimea, va fi ceva ce nu s-a mai făcut nicăieri în lume'', a declarat ministrul Ivanov.
Prima sapă a autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo, care va avea o lungime totală de 132,84 kilometri, a fost făcută la 3 decembrie 2023.
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot împotriva prețurilor ridicate din lanțurile alimentare, urmând exemplul croaților. De asemenea, s-a cerut..
The Economist organizează un forum dedicat economiei bulgare Revista The Economist organizează astăzi la Sofia un forum dedicat dezvoltării economiei bulgare. Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai mediului de afaceri și ai..
Ministrul Sănătății, Silvi Kirilov, a ordonat o analiză cuprinzătoare a cadrului de reglementare în domeniul medicinei estetice. În paralel, au început inspecții cu caracter extraordinar în întreaga țară pentru serviciile medicale nereglementate din..
Pe 6 februarie, au început oficial lucrările excavatorului de tuneluri Vitosha pentru prelungirea liniei 3 a metroului din capitală până în cartierul..
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot..
Nu există nicio schimbare în atitudinea electorală a bulgarilor, potrivit sondajului din ianuarie al agenției Trend, comandat de cotidianul „24 de ore”...