Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Cu un schimb comercial de 12 miliarde de euro, Germania este principalul partener comercial al Bulgariei

Foto: BTA

Germania rămâne cel mai puternic partener economic al Bulgariei. Schimburile dintre cele două țări pentru 2024 se ridică la 12 miliarde de euro, a declarat Tim Kurth, președintele Camerei de Comerț și Industrie germano-bulgare. La recepția de Anul Nou a Camerei de la Sofia, au fost decernate pentru a 21-a oară Premiile Economiei Germane.

Companiile premiate sunt din trei categorii. Pentru „Întreprindere mare cu accent pe inovare”, premiul a fost acordat SAP Labs Bulgaria. Pentru „Întreprindere mică și mijlocie cu accent pe inovare” a fost premiată compania Simobotics. Pentru ESG (Environmental, Social and Corporate Governance), premiul a fost acordat societății comerciale Kaufland Bulgaria.

Germania este unul dintre principalii parteneri strategici ai Bulgariei, atât în ceea ce privește comerțul, cât și investițiile, a subliniat la forum Peter Dilov, ministrul economiei și industriei. Acesta a definit companiile germane drept investitori de încredere și pe termen lung, în ciuda situației economice dificile din ultimul an.

Germania sprijină integrarea economică a Bulgariei în familia europeană. Aceasta salută aderarea sa la Schengen și la zona euro, a declarat în discursul său Irene Maria Planck, ambasadorul Republicii Federale la Sofia.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Pregătirile pentru introducerea euro în sectorul financiar nebancar sunt într-un stadiu avansat

Pregătirea sectorului financiar nebancar pentru introducerea monedei euro se află într-un stadiu foarte avansat și o parte semnificativă a acestuia a luat deja măsuri concrete pentru a se adapta la noua monedă, a declarat pentru BTA noul președinte al..

publicat în 11.05.2025 la 15:00

Odată cu introducerea euro, toate conturile vor fi convertite o singură dată și fără costuri

Banca Națională a Bulgariei (BNB) va înceta să mai anunțe rata dobânzii de referință după introducerea euro ca monedă națională, se menționează în ultima serie de întrebări și răspunsuri prin care Banca centrală explică introducerea monedei euro. Odată..

publicat în 09.05.2025 la 10:00

Două acorduri cu Banca Mondială vor promova educația și întreprinderile în nordul Bulgariei

Ministerul Educației și Științei și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale, au semnat un acord pentru utilizarea mai eficientă a resurselor informaționale în educație. Activitățile din cadrul acordului..

publicat în 08.05.2025 la 16:00