Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ministrul Energiei, Stankov, se află în SUA pentru întâlniri cu mediul de afaceri american

Foto: BTA, arhivă

Ministrul Energiei, Stankov, se află în SUA pentru întâlniri cu mediul de afaceri american

Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, se află într-o vizită de lucru în SUA pentru a participa la cel de-al șaselea Forum Delphi din Washington DC. Programul său include participarea la o discuție la nivel înalt privind noua hartă a diplomației energetice, precum și o întâlnire cu secretarul de stat adjunct al SUA pentru resurse energetice Geoffrey Pyatt și participarea la o masă rotundă cu reprezentanți ai întreprinderilor americane. De asemenea, sunt planificate negocieri cu conducerea companiei americane Westinghouse și cu Export-Import Bank of the United States (Exim Bank) privind construirea unităților 7 și 8 la centrala nucleară Kozlodui.

În urmă cu câteva zile, ministrul Stankov a anunțat că Centrala Nucleară Kozlodui ar putea fi cea mai potrivită locație pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și a centrelor de date în Bulgaria, având în vedere securitatea aprovizionării cu energie. „Din acest motiv, vom începe un roadshow pentru companii pentru a ne asigura că centrele de date pot fi construite pe teritoriul Bulgariei”, a declarat ministrul Stankov.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Andrey Novakov

Eurodeputatul Novakov: Europa va trebui să se bazeze din ce în ce mai mult pe ea însăși în sfera apărării

Eurodeputatul Novakov: Europa va trebui să se bazeze din ce în ce mai mult pe ea însăși în sfera apărării Trimiterea de soldați din armatele europene în Ucraina nu a fost discutată, a declarat eurodeputatul Andrey Novakov, membru al noii comisii pentru..

publicat în 05.02.2025 la 15:45

Președintele este încrezător că instituțiile statului bulgar vor face ceea ce trebuie pentru aderarea la zona euro

„Europa trebuie să își reformeze structurile de guvernanță pentru a putea lua decizii mai rapid și pentru a-și mobiliza resursele”, a declarat președintele Rumen Radev la deschiderea forumului revistei The Economist la Sofia. „Nu ne putem permite să ne..

publicat în 05.02.2025 la 14:00
Rosen Jeliazkov

Fără creșteri de taxe, cursul de schimb lev-euro nu se va modifica, afirmă premierul

Situația financiară a țării și pregătirile pentru bugetul din acest an au fost discutate la reuniunea de astăzi a Consiliului mixt de guvernanță. Luând cuvântul în cadrul unui briefing după reuniune, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că guvernul..

publicat în 05.02.2025 la 09:15