Asociația Bulgară a Capitalului Industrial și Asociația Bulgară a Procesatorilor de Produse Lactate și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că prețurile produselor alimentare de bază în Bulgaria sunt mai mari decât în Austria și Germania, unde nivelul de trai este semnificativ mai ridicat. ''În această situație, considerăm că trebuie luate măsuri și acțiuni imediate pentru a proteja principiile unei piețe libere, libera concurență și interesele producătorilor, procesatorilor și consumatorilor finali bulgari'', au declarat cele două asociații.
''Consumatorii bulgari plătesc prețuri nejustificat de mari pentru bunurile de bază și, în același timp, producătorii și procesatorii de alimente sunt dezavantajați''. Cele două asociații subliniază că, în ultimul an, majorarea prețurilor finale de vânzare a produselor lactate a ajuns la 100% și chiar a depășit această cifră. ''În multe cazuri, acest lucru nu are nimic de-a face cu condițiile reale ale pieței sau cu costurile operaționale'', au afirmat asociațiile.
Transportul public de noapte în Sofia nu va fi oprit Transportul public de noapte în Sofia va continua să funcționeze.Acest lucru a fost decis la ședința de astăzi a Consiliului Municipal Sofia, după dezbateri aprinse. Subiectul transportului public de..
1300 de refugiați din Bulgaria vor fi instruiți în cadrul proiectului Caritas ”Limba bulgară pentru oameni din întreaga lume”. Într-un interviu acordat BNR, coordonatorul proiectului, Maria Teoharova, a subliniat că proiectul se adresează refugiaților..
Ministrul Tineretului și Sportului, Ivan Peșev, îl felicită pe Țanko Țankov pentru performanța excelentă de la Gdynia Winter Swimming Cup Țanko Țankov s-a întors pe teren propriu, la Burgas, după recenta sa participare la Gdynia Winter Swimming Cup din..
Cu 197 de voturi „pentru”, Adunarea Națională a aprobat în unanimitate, în primă lectură, interzicerea totală a importului, comerțului, furnizării,..
Greva națională din Belgia va afecta zborurile Sofia-Bruxelles Greva națională din Belgia, programată pentru data de 13 februarie 2025, va duce la..
200 de miliarde de euro vor fi disponibile pentru dezvoltarea inteligenței artificiale în Europa, iar Bulgaria ar trebui să profite la maximum de această..