În cadrul unei ceremonii solemne în Foaierul de Marmură al Radioului Național Bulgar se va deschide expoziția "90 de ani de BNR - Radioul generațiilor de bulgari", BNR - o privire din exterior. Expoziția prezintă fotografii și documente de arhivă din fondurile Agenției Arhivelor Statului și ale Agenției Telegrafice Bulgare.
În cadrul evenimentului, va fi prezentat oficial și noul număr al revistei LIK, publicație a BTA, intitulat „BNR 90 de ani mai târziu”.
Membrii Consiliului de Administrație și ai Consiliului Public al radioului participă la sondajele organizate de publicație cu privire la rolul radioului în prezent, misiunea sa publică, viitorul său, precum și programele regionale, în timp ce jurnaliștii veterani - voci emblematice ale radioului - își împărtășesc experiențele.
Cea de-a 90-a aniversare a Radioului Național Bulgar a fost sărbătorită pe 25 ianuarie. De-a lungul anului 2025, au existat o serie de evenimente și inițiative prin care așa-numiat Casa Veche și-a sărbătorit aniversarea.
Deschisă în 2017 la Consulatul General al Bulgariei, Școala bulgară din orașul de frontieră Edirne are 55 de elevi. Într-un an școlar, copiii de acolo studiază 120 de ore de limbă bulgară. Migranții care au părăsit Bulgaria în copilărie nu cunosc..
Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva, a vizitat școlile și o universitate din Entitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, la inițiativa Ministerului Educației din Republica Moldova, transmite BTA. Ambasadoarea a discutat cu elevii și..
În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden Todorov Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer. “Ne aflăm astăzi aici pentru a-l..
Deschisă în 2017 la Consulatul General al Bulgariei, Școala bulgară din orașul de frontieră Edirne are 55 de elevi. Într-un an școlar, copiii de acolo..