Un cetățean bulgar care lucra în cadrul sistemului ONU a decedat într-un incident tragic în Gaza, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei. Conform informațiilor preliminare deținute de autorități, victima era angajată a Biroului ONU pentru Servicii de Proiecte (UNOPS) și a serviciului de deminare.
Ministrul Afacerilor Externe, Georgi Georgiev, a avut o convorbire telefonică cu omologul său israelian, Gideon Saar. În cadrul discuției, ministrul israelian de Еxterne și-a exprimat condoleanțele față de familia decedatului. Saar a subliniat că, potrivit armatei israeliene, incidentul nu este rezultatul unei acțiuni a Israelului, însă investigațiile continuă pentru a clarifica pe deplin circumstanțele tragediei.
Autoritățile bulgare au ridicat problema măsurilor umanitare pentru angajații ONU răniți, care sunt internați în spitale israeliene. Conform informațiilor furnizate de Organizația Națiunilor Unite și citate de agenția „Reuters”, un angajat străin al ONU a fost ucis, iar alți cinci au fost răniți în urma unui atac aerian israelian asupra unui obiectiv ONU din centrul Fâșiei Gaza. Armata israeliană neagă categoric că ar fi atacat complexul ONU din Deir al-Balah, afirmând că ținta loviturii a fost o poziție a „Hamas” din nordul Gazei, unde era în desfășurare pregătirea unor lansări de rachete către Israel.
Autoritățile bulgare așteaptă rezultatele finale ale investigației pentru a clarifica toate detaliile acestui tragic incident. Ministerul Afacerilor Externe va furniza informații suplimentare odată ce organele competente vor finaliza analiza circumstanțelor tragediei.
O unitate militară bulgară va participa la Forța Operațională de Rezervă a NATO din Kosovo (KFOR), într-o misiune menită să sprijine stabilitatea și securitatea în regiune. Ceremonia oficială de plecare va avea loc la ora 11:00 , în Piața..
18 martie 2025 să fie zi de doliu național în memoria victimelor care au murit în circumstanțe tragice în orașul Kocani, Republica Macedonia de Nord, a decis ieri Consiliul de Miniștri. Guvernul bulgar își exprimă condoleanțele față de familiile..
O pace justă și durabilă poate fi obținută prin securitate pentru Ucraina și UE, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov după încheierea Consiliului de Securitate al guvernului. Tema reuniunii a fost „ Evaluarea și analiza situației geopolitice..