Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii bănățeni din comuna Vinga – trecut și viitor

Despre istoria, cultura și identitatea bulgarilor bănățeni din satul Vinga, județul Arad, despre trecutul și prezentul lor, a povestit pentru Radio Bulgaria, Mirela- Antonela Petrescu, reprezentant al Federației Comunităților Bulgare din România și Jurnalist la Radioul Național din București.

Vinga este al doilea cel mai mare sat din Banat după numărul de etnici bulgari care trăiesc aici și în funcție de ordinea în care s-au așezat ei pe aceste meleaguri. Aceasta s-a întâmplat în 1741, când bulgarii au primit satul în dar de la împăratul Karl al VI-lea. În 1744 împărăteasa Maria Tereza le-a acordat anumite privilegii, și în aceeași perioadă satul a primit statut de oraș cu numele de Tereziopolis. Până la Primul Război Mondial, Vinga era un centru cultural important al bulgarilor din Banat. La mijlocul sec. al XIX-lea, bulgarii bănățeni tipăreau cărți și ziare și înființa Societatea Culturală Bulgară, ne-a povestit Mirela Petrescu.


Și astăzi comunitatea bulgară din Vinga are aproape 300 de persoane care împărtășesc aceleași valori ale culturii materiale și spirituale distincte, organizează în mod activ diferite activități culturale și se străduiește să-și păstreze obiceiurile și tradițiile. Bulgarii bănăţeni își sărbătoresc Crăciunul în stilul bulgăresc şi păstrează toate ritualurile de nuntă specifice Bulgariei. În zilele de sărbătoare, când merg la biserică, localnicii se îmbracă în costume populare specifice. Și până în zile de astăzi, vorbesc între ei în bulgară.

„Bulgarii din Vinga vorbesc dialectul bulgar bănățean care s-a păstrat de peste 300 de ani. Acesta este un dialect bulgar arhaic, pe care lingviștii bulgari îl studiază cu interes. Printre ei se numără și renumitul cercetător bulgar Stoyko Stoykov care a publicat o carte întreagă despre cum vorbesc bulgarii bănățeni. Fondul de cuvinte de bază și mecanismul gramatical sunt ale limbii bulgare, dar cu o oarecare influență a mediului lingvistic înconjurător – din română, sârbă și din alte limbi, a mai adăugat Mirela Petrescu.

Tot ea a precizat: „Satul Vinga este situat intre doua orașe mari – Arad si Timisoara. Această amplasare a influențat inevitabil populația locală, spre deosebire de un alt sat bulgar bănățean – Dudeștii Vechi, , care este mai izolat de orașele mari și a reușit să-și păstreze identitatea mai bine, în timp.

Ceea ce i-a ținut împreună pe bulgarii din satul Vinga și le-a păstrat spiritul viu de-a lungul timpului, este religia.

Bulgarii bănățeni sunt catolici. Cu fonduri strânse de ei, și-au ridicat în sat o biserică impozantă, a mai spus Mirela Petrescu Este una dintre cele mai frumoase biserici catolice din Banat, care atrage mulți credincioși creștini și turiști. Construită în anul 1891, a fost sfințită apoi în anul următor.

În 1992 Biserica a fost declarată Monument cultural de însemnătate națională în România.

În ultimii ani aici au avut loc concerte din cadrul Festivalului Internațional de Muzică de Orgă din Timișoara.


Un motiv de mândrie pentru tot satul era, odinioară, fabrica de ciocolată, de unde în prima jumătate a sec. XX se aproviziona cu dulciuri familia regală a României, a mai spus  Mirela Petrescu: ”Mândria satului era, demult, fabrica de bomboane de ciocolată care îi purta și numele și era vestită în țară și în străinătate. ”




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Reparațiile la podul Giurgiu-Dunăre blochează traficul de frontieră în Ruse

Traficul la punctele de trecere a frontierei în Bulgaria este normal, a declarat Poliția de Frontieră.  Însă aproximativ 200 de camioane așteaptă să treacă podul peste Dunăre și sunt parcate pe bulevardele din Ruse . Timpul lung de așteptare se..

publicat în 09.01.2025 la 10:30

Premierul Dimitar Glavchev a ordonat reorganizarea traficului de frontieră la Ruse

Premierul interimar Dimitar Glavchev a ordonat luarea de măsuri imediate pentru a asigura trecerea fără probleme a frontierei la Ruse, a anunțat sâmbătă Serviciul de presă al Consiliului de Miniștri. Reorganizarea traficului este necesară pentru evitarea..

publicat în 06.01.2025 la 11:45

Și bariera de frontieră din portul Svishtov a fost ridicată

Bariera de frontieră din portul Sviștov a fost ridicată începând de ieri, 01 ianuriae 2024, iar pe teritoriul portului se mai efectuează controale pentru pasagerii și vehiculele care intră și ies din România cu feribotul Svishtov - Zimnicea Măsurile..

publicat în 02.01.2025 la 10:30