Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Comisia de Drept din Parlament a adoptat eliminarea circumscripției electorale „Străinătate”

Foto: BGNES

După o noapte albă și o ședință de 17 ore, deputații din Comisia juridică a Parlamentului bulgar au adoptat și transmis în plenul Parlamentului pentru o ultimă a doua citire, modificările Codului electoral. 

Cu voturile reprezentanților GERB, BSP și DPS, s-a reintrodus buletinul de vot pe hârtie. Cu 12 voturi „pentru” și 11 „împotrivă”, a fost adoptată și propunerea GERB-SDS, conform căreia nu ar trebui să existe o circumscripție multi-mandat în afara țării. Votul electronic la distanță a fost, de asemenea, eliminat.

Nadezhda Yordanova de la „Bulgaria Democratică” s-a opus menționând că, în lipsa unei circumscripții electorale, cetățenii bulgari din străinătate nu pot exercita vot preferențial. Hamid Hamid de la partidul DPS a declarat că nu există metodologie, câte locuri și de unde vor fi luate acestea, pentru circumscripția "Străinătate". Potrivit acestuia, în afara țării trăiesc aproximativ 2 milioane de bulgari, ceea ce înseamnă aproape 80 de locuri în Parlament.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria sprijină Muntenegru pentru aderarea sa la UE, afirmă președintele bulgar

Bulgaria va continua să ofere un sprijin puternic pentru perspectiva europeană a Muntenegrului, l-a asigurat președintele bulgar Rumen Radev pe omologul său muntenegrean Jakov Milatovic, care se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a subliniat că..

publicat în 10.03.2025 la 16:15
Vyacheslav Lupov

Primarul orașului Taraclia din Moldova se așteaptă la o cooperare mai strânsă cu autoritățile bulgare

Aproape 80% din populația orașului moldovean Taraclia sunt etnici bulgari. Din punct de vedere istoric, orașul a fost fondat la începutul secolului al XIX-lea de coloniști bulgari, ca urmare a seriei de războaie ruso-turce. Actualul primar al orașului,..

publicat în 10.03.2025 la 15:30
Președintele CEC, Kamelia Neikova

Curtea Constituțională va face publice rezultatele renumărării voturilor din 2204 secții de votare

În cazul în care vor exista modificări în ceea ce privește numărul de voturi valabile, probabil că vor exista modificări în ceea ce privește distribuția locurilor în parlament, a declarat președintele CEC, Kamelia Neikova, într-un interviu pentru..

publicat în 10.03.2025 la 14:45