Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

În ciuda fluxului mare de migranți, Bulgaria reușește să reziste presiunii

Foto: BGNES

Statul bulgar a mobilizat toate resursele disponibile pentru a rezista presiunii puternice a migrației la frontieră.

Într-o discuție telefonică purtată ieri cu cancelarul austriac Karl Nehammer, președintele Rumen Radev a remarcat că fluxul de imigranți în Bulgaria a crescut de câteva ori față de anul trecut. Șeful statului bulgar a subliniat că, în ciuda volumului de muncă și a epuizării, polițiștii care asigură paza frontierei fac față presiunii. Patrule de asistență și mijloace tehnice au fost trimise la frontieră, au fost detașați ofițeri de poliție suplimentari, precum și militari bulgari. 

Radev a subliniat că Bulgaria este recunoscătoare pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană, dar se așteaptă ca recunoașterea realizărilor și a solidarității prin aderarea Bulgariei la Schengen să se facă fără întârziere. Conform Președintelui Radev, blocarea aderării Bulgariei la Schengen va avea efect de demotivare a polițiștilor de frontieră care continuă să-și îndeplinească cu profesionalism, atribuțiile de serviciu.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Punctaj mediu: 0 - foarte nemulțumit până la 10 - foarte mulțumit

Eurostat: Bulgarii sunt cei mai nefericiți cetățeni ai UE

Bulgaria ocupă ultimul loc în rândul statelor membre ale UE în ceea ce privește satisfacția vieții. Acest lucru este conform  datelor Eurostat pentru 2023 publicate astăzi . Cu un nivel mediu al indicatorului comunitar de 7,3 puncte din 10, Bulgaria..

publicat în 23.01.2025 la 14:45

Expoziția multimedia ne poartă în studiouri, evocă evenimente și voci legate de istoria Radioului Național Bulgar

Pe 25 ianuarie 2025 anul acesta, Radioul Național Bulgar își va sărbători cea de-a 90-a aniversare. Sărbătoarea va fi însoțită de diverse inițiative, care vor culmina cu ceremonia de decernare a premiilor anuale pentru jurnalism radiofonic „Sirak..

publicat în 22.01.2025 la 15:30

O expoziție multimedia prezintă istoria și vocile Radioului Național Bulgar

Pe 25 ianuarie 2025 se împlinesc 90 de ani de la înființarea Radioului Național Bulgar. Societatea noastră media marchează această aniversare printr-o serie de evenimente.  În cadrul unei emisiuni speciale de astăzi, va fi prezentat un proiect..

publicat în 22.01.2025 la 08:30