Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Cabinetul interimar este pregătit pentru contramăsuri în cazul în care aderarea Bulgariei la Schengen va fi respinsă prin veto, spune premierul Galab Donev

Premierul bulgar Galab Donev
Foto: BGNES

"Bulgaria îndeplinește toate criteriile de aderare la spațiul Schengen", a declarat premierul interimar Galab Donev în cadrul unui briefing. "Bulgaria a îndeplinit criteriile de aderare la Schengen, care sunt în întregime tehnice, încă din 2011. Este un lucru pe care îl știu bine toți membrii spațiului Schengen, inclusiv guvernele Olandei și Austriei", a declarat Galab Donev.

După o întâlnire cu vicepremierul și ministrul de interne Ivan Demerdjiev, cu ministrul de externe Nikolai Milkov și cu ministrul justiției Krum Zarkov, premierul Donev a declarat că au trecut în revistă acțiunile guvernului interimar din ultimele zile și săptămâni pentru asigurarea sprijinului partenerilor europeni ai Bulgariei pentru aderarea țării la Schengen.

"În timpul întâlnirii am comentat, de asemenea, pozițiile exprimate public de premierul olandez Mark Rutte și de cancelarul austriac Karl Nehammer", a declarat premierul bulgar. Galab Donev a mai declarat că, în ultimele luni, Comisia Europeană a efectuat două inspecții, la inițiativa Bulgariei și a României, care s-au soldat cu un raport pozitiv. 

"Un control separat a fost efectuat de ambasada Austriei la Sofia în urmă cu câteva zile. Rezultatul este, de asemenea, pozitiv. Regret să spun că, în ciuda invitației lansate, Olanda a ales să nu participe la aceste revizuiri", a declarat premierul. 

Guvernul este pregătit pentru contramăsuri în cazul în care Olanda și Austria se vor opune prin veto aderării Bulgariei la Schengen, a subliniat Galab Donev, care și-a exprimat speranța că "judecata sănătoasă va prevala" în zilele rămase.

 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Rumen Radev va participa la summitul Comunității Politice Europene din Regatul Unit

Joi, 18 iulie, președintele Rumen Radev va reprezenta Bulgaria la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE) din Regatul Unit. Președintele bulgar va discuta despre securitatea energetică în Europa în cadrul unei mese rotunde tematice cu alți 12 șefi..

publicat în 18.07.2024 la 08:30
Foto: Ministerul Culturii și Turismului din Republica Macedonia de Nord

Bulgaria și Macedonia de Nord vor continua calendarul cultural comun

La Ministerul Culturii și Turismului din Macedonia de Nord, ambasadorul Bulgariei la Skopje, Anghel Anghelov, și noul ministru Zoran Liutkov au discutat despre buna cooperare și schimbul de proiecte în toate domeniile culturale, a informat ministerul..

publicat în 17.07.2024 la 15:30

Andrei Kovacev a fost ales chestor în Parlamentul European

Andrei Kovacev, europarlamentar din partea GERB și a familiei Partidului Popular European, a fost ales unul dintre cei cinci noi chestori în Parlamentul European. Kovacev va fi singurul bulgar în conducerea Parlamentului European în acest mandat. El a..

publicat în 17.07.2024 la 14:45