Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Așteptările Parlamentului bulgar de la noul guvern interimar: alegeri corecte, păstrarea direcției politicii externe și lucru în beneficiul oamenilor

Foto: БГНЕС

În condițiile în care nu au așteptări prea mari, forțele parlamentare și-au exprimat azi solicitările de la noul cabinet, în care nu există decât o singură schimbare de ministru.

Potrivit co-președintelui formațiunii „Continuăm schimbarea” Kiril Petkov, guvernul trebuie să organizeze alegeri corecte, ceea ce, conform spuselor sale, reprezintă o provocare și mai mare odată cu întoarcerea buletinului de vot pe hârtie.

Unul dintre liderii „Bulgariei Democratice” - Atanas Atanasov, speră că guvernul nou desemnat nu va schimba cursul politicii externe a țării, în ceea ce privește războiul din Ucraina.

Președintele formațiunii „Vazrazhdane”, Kostadin Kostadinov, nu are așteptări de la noul cabinet, dar se întreabă de ce cel anterior a încercat tot timpul să forțeze procesul de aderare la zona euro, în condițiile în care nu are mandat pentru asta.

Lyuben Dilov din grupul parlamentar GERB a comentat și el despre activitatea guvernului de până acum: „Rumen Radev nu are niciun motiv să fie nemulțumit de majoritatea miniștrilor săi, cum nici noi nu avem. Și-au făcut bine treaba în aceste condiții grele”.

Iar Georgi Gyokov de la Partidul Socialist Bulgar se așteaptă ca noul guvern să lucreze cu o viteză mai mare în beneficiul oamenilor, precizând că „guvernele interimare nu sunt un lucru bun pentru Bulgaria”. 

Și Yordan Tsonev de la partidul DPS a dat o nouă bună guvernului care și-a încheiat activitatea: „Dintre toate cabinetele interimare din 2021 până acum, acesta, categoric, s-a descurcat cel mai bine - și ministrul de Finanțe a lucrat bine, și cabinetul lucrează bine, per total. Scăpări există întotdeauna, dar cine nu greșește? / DC





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Noul cabinet interimar a depus jurământul

În cadrul unei reuniuni extraordinare a Adunării Naționale, membrii Consiliului de Miniștri interimar, numiți prin decret de președintele Rumen Radev, împreună cu prim-ministrul Dimitar Glavcev, au depus jurământul în fața reprezentanților poporului...

publicat în 27.08.2024 la 14:45

Președintele Bulgariei a emis decretul de numire a noului cabinet interimar

În conformitate cu prevederile Constituției, președintele Rumen Radev a emis decretul de numire a guvernului desemnat de prim-ministrul numit Dimitar Glavchev. Se așteaptă ca noul cabinet să depună jurământul imediat în fața Adunării Naționale. Printr-un..

publicat în 27.08.2024 la 09:30

Parchetul European anchetează un primar și angajați ai Fondului Agricol pentru fraudă la scară largă

Parchetul European de la Sofia a pus sechestru pe bunuri în cadrul unei anchete privind un proiect în valoare de 2,6 milioane de euro (5,2 milioane de leva), care implică activități la rețeaua de alimentare cu apă a unei municipalități din Bulgaria,..

publicat în 26.08.2024 la 17:00