Alpinistul bulgar Gospodin Dinev a plecat spre Kathmandu într-o expediție, pentru a escalada trei vârfuri înalte de de opt mii metri în Himalaya. Se așteaptă ca expediția să se încheie în luna mai.
Dinev, care are 64 de ani, va încerca să urce pe vârfurile Annapurnei - 8091 m, Dhaulagiri - 8167 și Makalu - 8485. Nu va folosi aparate de oxigen în timpul ascensiunii. "Muntele este dur și cu toții trebuie să fim conștienți de asta, însă cel mai important e să acționăm cu rațiune. Am experiență și sunt mai precaut și mai moderat", a mai spus Dinev. El face alpinism din 1976 și a fost pe Annapurna în 1989 cu o expediție națională din Bulgaria, când a murit prietenul său Milen Medkov.
Dinev a escaladat vârfurile de opt mii Gasherbrum II și Broad Peak din Karakorum. /AI
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot împotriva prețurilor ridicate din lanțurile alimentare, urmând exemplul croaților. De asemenea, s-a cerut..
The Economist organizează un forum dedicat economiei bulgare Revista The Economist organizează astăzi la Sofia un forum dedicat dezvoltării economiei bulgare. Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai mediului de afaceri și ai..
Ministrul Sănătății, Silvi Kirilov, a ordonat o analiză cuprinzătoare a cadrului de reglementare în domeniul medicinei estetice. În paralel, au început inspecții cu caracter extraordinar în întreaga țară pentru serviciile medicale nereglementate din..
Cartea de identitate bulgară a fost aleasă drept cea mai bună din Europa pentru 2024 în cadrul expoziției și conferinței High Security Printing EMEA-2025..
Ministrul Transporturilor Karagiov: Cineva încearcă să testeze sistemele de securitate ale aeroportului Incidentul cu o dronă care a intrat în zona..
Medici din India se vor specializa la Spitalul Rachila Anghelova din Pernik. Sub supravegherea mentorilor, aceștia vor lucra în secția de copii, în secția..