Aderarea la Schengen până la sfârșitul anului se numără printre principalele priorități ale Bulgariei. Bulgaria apreciază foarte mult sprijinul Parlamentului European pe această temă, a afirmat președintele Adunării Naționale, Rosen Zhelyazkov, la o întâlnire cu președintele Parlamentului European, Roberta Metzola, în cadrul Conferinței Președinților parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene de la Praga.
Zhelyazkov a subliniat că aderarea Bulgariei la Schengen va contribui la securitatea și unitatea în UE și va aduce beneficii cetățenilor și companiilor bulgare. El a adăugat, de asemenea, că Bulgaria se bazează pe sprijinul Comisiei Europene și al partenerilor săi, pentru a consolida granița bulgaro-turcă, a cărei securitate este de mare importanță pentru toate țările europene.
Roberta Metzola a declarat că Parlamentul sprijină necondiționat aderarea Bulgariei la Schengen, deoarece țara a îndeplinit toate criteriile de aderare. / MI
Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..
”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..
Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de Popor pentru funcția de președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale. Iordan Ivanov, deputat din..
'Rusia a alocat 69 de milioane de euro pentru răspândirea propagandei și interferențe semnificative în afacerile interne ale Bulgariei și României', au..
Pe 11 și 12 decembrie, continuă consultările președintelui Rumen Radev cu grupurile parlamentare din cea de-a 51-a Adunare Națională înainte de înmânarea..
Consiliul de Miniștri a aprobat Parteneriatul consolidat în domeniul securității frontierelor între Bulgaria și Statele Unite ale Americii și l-a..