Președintele Rumen Radev a înmânat primul mandat exploratoriu pentru formarea Guvernului de către candidatului primei forţe politice GERB-SDS, Maria Gabriel. Puțin mai târziu, Kornelia Ninova a anunțat că Partidul Socialist Bulgar încheie negocierile cu GERB privind formarea guvernului. „Am făcut destule – haosul și ipocrizia pe care le demonstrează nu pot continua, cel puțin pentru noi”, a adăugat aceasta.
„Mă aștept ca într-o săptămână, conform Constituției, să prezentați o structură și componența Consiliului de Miniștri”, a declarat șeful statului. La rândul ei, Maria Gabriel a asigurat că va face tot posibilul să aibă guvern regulamentar, stabil și funcțional în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale.
Propunerea acesteia este de a forma un guvern de experți, unit în jurul unor priorități clare cu un singur scop - bunăstarea bulgarilor și autoritatea Bulgariei.
„Vom lucra pentru autoritatea Bulgariei în Europa și în lume. Vom dezvolta potențialul țării noastre. Voi conta pe un sprijin larg pentru prioritățile importante pentru țara noastră. Uniți, suntem capabili să facem tot posibilul pentru casa noastră comună, Bulgaria”, a subliniat Maria Gabriel.
Șeful statului a răspuns că vor fi multe obstacole în calea ei, să formeze un cabinet și a adăugat că o aștepată peste o săptămână cu mandatul îndeplinit
Prima încercare pentru formarea unui guvern regulamentar în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale, se desfășoară pe fondul unei furtuni în Procuratură și acuzații reciproce între procurorul șef Ivan Gheșev și adjunctul său Borislav Sarafov.
Între timp, a reieșit că Maria Gabriel și-a depus demisia din funcția de Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, care a fost acceptată de Ursula von der Leyen. Președintele Comisiei Europene își exprimă încrederea că experiența fostului comisar european va fi benefică pentru Bulgaria. / DCExtinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, în cadrul Conferinței de Securitate..
Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a convocat sâmbătă o reuniune de urgență la Consiliul de Miniștri dedicată problemei prețurilor la alimente. La 13 februarie 2025, unii bulgari au participat la un boicot al lanțurilor de magazine alimentare.În..
Pe 15 și 16 februarie 2025, Partidul Socialist Bulgar (BSP) își desfășoară cel de-al 51-lea Congres.Președintele interimar Atanas Zafirov este așteptat să prezinte un raport cu privire la ultima perioadă. De asemenea, se așteaptă ca delegații să voteze..
Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit..
„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de..