Președintele Rumen Radev a înmânat primul mandat exploratoriu pentru formarea Guvernului de către candidatului primei forţe politice GERB-SDS, Maria Gabriel. Puțin mai târziu, Kornelia Ninova a anunțat că Partidul Socialist Bulgar încheie negocierile cu GERB privind formarea guvernului. „Am făcut destule – haosul și ipocrizia pe care le demonstrează nu pot continua, cel puțin pentru noi”, a adăugat aceasta.
„Mă aștept ca într-o săptămână, conform Constituției, să prezentați o structură și componența Consiliului de Miniștri”, a declarat șeful statului. La rândul ei, Maria Gabriel a asigurat că va face tot posibilul să aibă guvern regulamentar, stabil și funcțional în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale.
Propunerea acesteia este de a forma un guvern de experți, unit în jurul unor priorități clare cu un singur scop - bunăstarea bulgarilor și autoritatea Bulgariei.
„Vom lucra pentru autoritatea Bulgariei în Europa și în lume. Vom dezvolta potențialul țării noastre. Voi conta pe un sprijin larg pentru prioritățile importante pentru țara noastră. Uniți, suntem capabili să facem tot posibilul pentru casa noastră comună, Bulgaria”, a subliniat Maria Gabriel.
Șeful statului a răspuns că vor fi multe obstacole în calea ei, să formeze un cabinet și a adăugat că o aștepată peste o săptămână cu mandatul îndeplinit
Prima încercare pentru formarea unui guvern regulamentar în cadrul celei de-a 49-a Adunări Naționale, se desfășoară pe fondul unei furtuni în Procuratură și acuzații reciproce între procurorul șef Ivan Gheșev și adjunctul său Borislav Sarafov.
Între timp, a reieșit că Maria Gabriel și-a depus demisia din funcția de Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, care a fost acceptată de Ursula von der Leyen. Președintele Comisiei Europene își exprimă încrederea că experiența fostului comisar european va fi benefică pentru Bulgaria. / DCMinistrul bulgar al apărării, Atanas Zapryanov, va participa astăzi, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre NATO. Forumul se va concentra pe consolidarea capacității de descurajare și apărare a alianței, pe modul de..
Renovarea Aeroportului Graf Ignatievo va costa peste 110 milioane de euro Renovarea de urgență a Aeroportului Graf Ignatievo va costa puțin peste 110 milioane de euro, fără TVA. Contractele de reparații au fost atribuite către patru companii, pe care..
Declarațiile recente ale premierului Republicii Macedonia, Christian Mitkoski, denaturează realitatea și subminează eforturile de a construi relații de bună vecinătate și integrarea europeană a țării. În declarația sa, ministerul bulgar de Externe a..