În Etropole a fost declarată stare de alertă parțială după ploile abundente din timpul nopții. Cele trei râuri locale au ieșit din matcă, a declarat pentru BNR viceprimarul din Etropole, Stanka Dimitrova.
Un pod important către stația de pompare care asigură orașul cu apă potabilă a fost salvat. Casele au fost inundate, iar oamenii pompează singuri apa, cu ajutorul pompierilor din Zlatița și Pirdop. Stația de tratare a apelor uzate este inundată, dar nu există niciun risc pentru populație. Nu sunt raportate răniți, oameni se descurc, dar situația este gravă, a mai spus Stanka Dimitrova. Joi, o comisie urmează să facă o listă a pagubelor în urma inundațiilor.
Starea de alertă în cele trei municipalități din regiunea Montana rămâne în vigoare. Acestea au fost lovite luni de ploi abundente, situația în Gheorghi Damianovo și în Montana revine acum la normal.
"80 de militari îi ajută pe oamenii din Berkovița, care au fost cel mai grav afectați. Aștept mai multe trupe de la Belene cu echipamente grele pentru a putea începe să curețe străzile de depunerile de peste mal, de asfaltul spart", a declarat guvernatorul regional Valeri Dimitrov, adăugând că așteaptă și voluntari.
Pe 15 iunie, o alertă de cod galben de ploi periculoase este în vigoare pentru mai multe regiuni din vestul Bulgariei. Peste 35 de litri de ploaie pe metru pătrat sunt așteptați în regiunile Vidin, Vrața, Montana, Sofia-regiune și Sofia-oraș, Pernik, Lovech, Kyustendil, Blagoevgrad, Plovdiv, Pazardzhik, Smolyan și Kargiali.
Premierul Rosen Jeliazkov a reafirmat sprijinul Bulgariei pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.El a participat la summitul inițiat de președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy pentru a marca a treia aniversare a..
Cel mai prestigios forum al administrațiilor locale din Balcani - B40 va avea loc la Sofia între 24 și 25 februarie. Tema întâlnirii pe care o găzduiește Sofia este „Viitorul Balcanilor: inovare, cooperare, tranziție ecologică și creștere”, iar..
Plovdiv dezbate problemele industriei alimentare în conformitate cu cele mai recente reglementări bulgare și ale UE. Organizatorul celei de-a 14-a conferințe naționale științifice și practice cu participare internațională, care are loc la Târgul..
Cel mai prestigios forum al administrațiilor locale din Balcani - B40 va avea loc la Sofia între 24 și 25 februarie. Tema întâlnirii pe care o..
Temperaturile sunt așteptate să crească marți Marți, temperaturile minime în Bulgaria vor fi cuprinse între minus 5 și 0°C, în nord-est - până la minus..
O discuție privind rolul culturii ca mijloc de combatere a violenței și a agresivității în rândul tinerilor, este organizată de Goethe Institute Bulgaria..