"Razgrad devine din nou capitala iaurtului", a declarat viceprimarul municipiului, Dobrin Dobrev, cu ocazia deschiderii, astăzi, a celui de-al 21-lea Târg al iaurtului. Ideea forumului este de a promova tradițiile populare ale grupului etnografic numit kapanți, legate de prepararea iaurtului cu gust și consistență unică.
Programul de trei zile al târgului include numeroase evenimente - concursul pentru cel mai bun producător de lactate "Marele Meșter", alegerea reginei iaurtului dintre reprezentanții grupurilor de dans în cadrul concertelor de seară, concursul distractiv "Să facem tarator, nu teroare!", un plein air pentru copii și multe altele.În premieră, va avea loc concursul de curaj "Ardei iute, iarăși iute, și eu sunt ca ea, nene!" pentru a mânca leguma piperată și a stinge focul cu iaurt.
În cadrul atractivului eveniment, Razgradul va fi vizitat și de delegații din orașele sale înfrățite - orașul românesc Călărași și orașele turcești Avcilar și Odunpazar.
Cu două zboruri ale Airbus-ului guvernamental în două zile, statul bulgar a reușit să evacueze 169 de bulgari și familiile lor din Liban după escaladarea tensiunilor din această țară. ”Slavă Domnului că ne-am întors”, spune cu ușurare unul dintre..
Încrederea în NATO (40,1%) și UE (59,5%) în Bulgaria a crescut cu 8% și, respectiv, 5% față de 2023, potrivit unui studiu realizat de Gallup International Balkan privind atitudinea față de cele două organizații. Vorbind pentru BNR, șeful agenției,..
Alți 80 de cetățeni bulgari din Liban au aterizat pe aeroportul din Sofia la bordul avionului guvernamental. Numărul persoanelor evacuate cu două zboruri după 30 septembrie este acum de 169. Cel mai recent zbor a fost salutat de ministrul..