Începând cu ora 19:00, în Grădina Borisov din Sofia va avea loc cea de-a cincea ediție a alergării caritabile "Firefly RUN", pe un traseu de cinci kilometri cu plecare și sosire în apropierea lacului Ariana.
"Firefly RUN" este organizată de Asociația montană din Sofia pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități de mers și a nevăzătorilor. Se desfășoară pe întuneric, iar participanții folosesc faruri și lanterne. Toate încasările obținute în urma alergării sunt donate unor organizații neguvernamentale.
În acest an, va fi sprijinită fundația Ochi pe Patru Labe și misiunea sa de a dresa câini-ghid pentru persoanele cu dizabilități.
Ludogorets a învins la Razgrad pe Dinamo Batumi cu 3:1, în primul meci din primul tur al Ligii Campionilor. Golurile campioanei Bulgariei au fost marcate de Bernard Tekpetey, Rick Jonathan și Aslak von Vitri, în timp ce Vladimer Mamuchashvili a înscris..
11 copii bulgari s-au numărat printre norocoșii care au avut ocazia extraordinară de a fi "mascotele" unora dintre cele mai mari vedete de fotbal din Europa. Pe 9 iulie, 10 băieți și o fată din Bulgaria au intrat pe terenul de la Allianz Arena din..
Pentru al doilea an consecutiv, Bulgaria va găzdui evenimentul L'Etape by Tour de France, care va avea loc în zona Velingrad, în munții Rodopii de Vest. Participanții vor parcurge două distanțe, 102 și 57 de kilometri, care vor include o urcare dificilă,..