Olanda a cerut oficial Comisiei Europene o misiune suplimentară de anchetă în Bulgaria, transmite corespondentul BNR la Bruxelles, Anguelina Piskova.
Misiunea este legată de veto-ul Olandei la aderarea Bulgariei la spațiul Schengen. Premierul interimar Mark Rutte a declarat în mod explicit că așteaptă de la misiune un raport obiectiv și nu "îndulcit" privind statul de drept.
CE a declarat încă o dată că Bulgaria și România îndeplinesc toate cerințele de aderare la Schengen. Vestea vine chiar înainte de alegerile anticipate din Olanda, care vor avea loc la 22 noiembrie. Potrivit sondajelor, favorit în alegeri este partidul de dreapta Noul Contract Social, care se opune extinderii UE. Acesta este urmat îndeaproape de Apelul Creștin-Democrat, a cărui poziție este neclară.
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA. Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..
În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După..