Cu ocazia Zilei Naționale a României, E.S. Ambasadorul României în Republica Bulgariei, d-na Brândușa Predescu, a acordat un interviu exclusiv, jurnalistei Irina Nedeva de la Radioul Național din Bulgaria, iar Radio Bulgaria vă prezintă principalele idei:
"Nu vorbim despre miraj. În politica europeană, vorbim despre multă muncă pe care nu doar guvernele statelor membre trebuie să o facă. România și Bulgaria au muncit încontinuu și au arătat rezultate în protejarea frontierelor externe ale UE.”, a declarat E.S. d-na Brandușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria.
Domnia sa a reamintit că cele două țări, împreună cu partenerii europeni, au pus în practică proiecte-pilot la frontiere, care au fost evaluate ca model de către alte țări care au frontiere externe ale UE.
"La București vedem că avem sprijinul tuturor țărilor și al CE și al PE. Nu avem acest sprijin pentru că cineva ne face o favoare. Dimpotrivă, Bucureștiul și Sofia nu fac decât să-și facă treaba", a mai precizat d-na ambasador, adăugând că:
"Rămâne ca o minoritate absolută în rândul statelor membre să dovedească această voință politică pentru a pune capăt acestui subiect despre care nu am vrea să mai vorbim, ci să trecem la acțiune".
În opinia ei, intrarea în Schengen va facilita, de asemenea, toate proiectele de conectivitate a celor două țări.
"La sfârșitul lunii septembrie, țările noastre au depus un proiect pentru un studiu de fezabilitate pentru un al doilea pod pe Dunăre la Giurgiu-Ruse. Celălalt proiect major, cu impact european, este asigurarea navigabilității Dunării pe tot parcursul anului. Acesta este foarte aproape de a fi finalizat. Suntem încrezători că anul viitor, aceste proiecte vor începe să fie implementate", a declarat ambasadorul României.
În acest interviu acordat emisiunii „Orizontul de la prânz", E.S. Brândușa Predescu a comentat și problema securității regionale în legătură cu războiul din Ucraina: „Ne aflăm într-o perioadă de provocări incredibile pentru țările noastre, care sunt în imediata vecinătate a unui război fierbinte care nu se simte în alte zone ale Europei așa cum se simte aici”, și-a exprimat d-na ambasador, opinia.
Conform acesteia, România și Bulgaria, în calitate de membre NATO și UE, au fost vocale în a avertiza asupra pericolului pe care Rusia îl reprezintă pentru securitatea întregii regiuni. Acest lucru nu este de ieri și de azi, a subliniat ea.
"Ne-au fost date numeroase semnale, pe care le-am simțit în modul cel mai direct, că urmează o acțiune mult mai amplă, pe care am văzut-o în februarie 2022".
Încercările de a intra ilegal în țară au scăzut cu 70% față de 2023, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev la Bruxelles, înaintea Consiliului European. Întrebat de BNR dacă sunt în desfășurare discuții cu Turcia privind înființarea unui centru..
Studenți și profesori din România, Italia, Franța și insula franceză Réunion au fost oaspeți speciali ai Școlii Superioare de Telecomunicații și Poștă din Sofia, a anunțat Universitatea. În timpul vizitei lor, aceștia au făcut cunoștință cu..
În cadrul unei întâlniri la București, ministrul Turismului din Bulgaria, Evtim Miloșev, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, Ștefan-Radu Oprea, au discutat despre oportunitățile de dezvoltare comună a turismului în cele..
Procuratura orașului Sofia a inițiat procedura de cameră preliminară cu privire la un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți, a anunțat..