"Vom sprijini discuțiile politice pentru a asigura aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen până la sfârșitul acestui an", a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, la Parlamentul European de la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri privind prioritățile președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene. El a subliniat că Comisia Europeană ajută România și Bulgaria să-și consolideze frontierele externe cu ajutorul FRONTEX și al altor proiecte.
Premierul belgian Alexander De Croo nu a inclus subiectul aderării Bulgariei și României la Schengen în discursul său privind prioritățile președinției belgiene a Consiliului UE, explicând acest lucru prin timpul limitat pentru declarații.
Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..
Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..
Premierul Rosen Zhelyazkov i-a felicitat pe rețeaua de socializare X pe conservatorii germani din CDU/HSU și pe liderul acestora, Friedrich Merz, pentru..