Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Aripa formațiunii DPS din jurul lui Ahmed Dogan a cerut păstrarea mărcii DPS

Foto: BTA

Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți a lui Ahmed Dogan a depus o cerere la Oficiul de Brevete pentru păstrarea mărcii „DPS - Drepturi și Libertăți”, au confirmat surse pentru BNR. Cererea a fost depusă pe 29 iulie anul acesta și au fost achitate taxele de stat necesare pentru această solicitare. 
Nu este clar dacă cererea va fi soluționată înainte de înregistrarea listelor Mișcării pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate din 27 octombrie și dacă acest lucru va afecta care dintre cele două formațiuni DPS se va înregistra listele la Comisia Electorală Centrală. 
DPS a participat în mod repetat la alegerile din Bulgaria,  începând din 1990 și a jucat adesea un rol-cheie în guvernarea țării, deși nu a câștigat niciodată un scrutin. Cu toate acestea, acum două luni, partidul s-a împărțit în două. Unii dintre membrii săi s-au unit în jurul copreședintelui Delyan Peevski, iar alții - în jurul liderului onorific și fondatorului DPS, Ahmed Dogan.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul interimar speră că Bulgaria va fi în zona euro în 2025

Am păstrat principalele priorități ale Bulgariei, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev la începutul reuniunii de astăzi a guvernului. "Este din ce în ce mai probabil ca aceasta să fie ultima noastră reuniune ordinară. Continuăm cu..

publicat în 14.08.2024 la 15:30
Ministrul Energiei Vladimir Malinov, directorul executiv al Bulgartransgaz Kiril Ravnaciki

Bulgartransgaz cooperează cu Parchetul European în ancheta sa asupra companiei

Bulgartransgaz cooperează cu Parchetul European în ancheta sa asupra companiei La o zi după operațiunea Parchetului European, EPPO, care investighează Bulgartransgaz și alte patru companii din țară, ministrul energiei Vladimir Malinov și directorul..

publicat în 14.08.2024 la 14:00

Comisarul Iliana Ivanova: Să nu pierdem timpul și să propunem un comisar

"În câteva zile, Bulgaria ar trebui să aibă deja o nominalizare pentru un nou reprezentant în Comisia Europeană, să nu pierdem timpul, deoarece portofoliile încep să fie discutate", a declarat la Burgas Iliana Ivanova, actualul comisar bulgar pentru..

publicat în 14.08.2024 la 09:30